Eliberat de câteva zile din arestul preventiv și aflat sub control judiciar, dr. Dan Dorin Morenciu a deschis o acțiune în instanță și cere anularea ordinului Ministerului Sănătății, prin care a fost demis din funcția de manager general interimar al Serviciului Județean de Ambulanță Neamț. Cea care îl va reprezenta în fața judecătorilor pe fostul manager este chiar fiica lui, avocat Cătălina Morenciu. Acțiunea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț în ziua de 20 septembrie și urmează să primească termen.
În aceeași zi, dr. Morenciu a ajuns la spital, transportat cu ambulanța, cu diagnosticul ”traumatism umăr stâng și traumatism piramidă nazală”, leziuni produse prin cădere. După investigații s-a stabilit că a suferit ”fractură cu deplasare treimea medie diafiză humerală stângă”. A refuzat internarea și a plecat acasă.
Și cât timp a stat în Arestul Poliției Bacău, dr. Morenciu a fost dus, în repetate rânduri la spital, invocând stări de rău generate de problemele sale cronice de sănătate. Acum, după eliberarea din arest, deși este cercetat în continuare pentru că ar fi primit 108.000 de euro pentru angajări la SAJ, el pretinde să fie repus în funcția de manager. Funcție pe care a pierdut-o tocmai pentru că a fost arestat, sub acuzația de corupție. Așadar, sunt toate ingredientele pentru un proces cel puțin interesant.
Cristina Mircea
Doamna avocat nu-si dă seama că-și dă singura cu tifla?