Pe prispa uneia din cele mai vechi case țărănești din județul Neamț au pășit mulți artiști iubitori și păstrători de folclor, care au filmat emisiuni pentru televiziunile naționale.Toți au admirat-o și au fost impresionați, mai cu seamă, de soba unicat (nu există una la fel nici măcar la Muzeul Național al Satului) și de covorul cu tricolor, țesut în 1890. La rându-le, telespectatori din toate colțurile țării au putut vedea aceste comori inestimabile la televizor și au aflat, astfel, despre localitatea Tazlău.
Aspectul și autenticitatea casei se datorează exclusiv proprietarului, care se află în procedura de a o înscrie drept muzeu. Victor Tofan, născut la Tazlău, cu o carieră îndelungată în comerţ exterior și cooperare internațională, este acum pensionar și trăiește, mare parte a anului, în București. Sărbătorile importante, verile și perioadele în care se fac filmări sunt ocaziile cu care se întoarce în satul natal. Și, de fiecare dată, mai găsește ceva de pus la punct în muzeul pe care l-a restaurat excepțional, exclusiv din banii lui.
Casa, cu două încăperi, celar, prispă, beci de piatră și grajd, și obiectele de uz gospodăresc – adunate cu efort de prin satele în care oamenii nu s-au grăbit să arunce vasele de lut, fiarele de călcat cu jar și putinele din lemn, are toate atuurile pentru a obține meritatul statut de muzeu. Iar acest lucru este confirmat de vizitatorii (printre ei și specialiști în etnografie sau în patrimoniu) care au scris în jurnalul de impresii. 
”În ultimii 4 ani, am mai finisat organizatoric muzeul în specificitatea etnografică, am mai făcut o căruță cu roți din lemn, am așezat o cioată de stejar, de circa o tonă, între mestecenii de lângă gardul de nuiele (mulțumiri domnului inginer sef Horațiu Indrei, de la Ocolul Silvic Tazlau, pentru sprijin). Este o piesa, care completează armonios celelalte piese de muzeu. De puține ori am fost ajutat, buzunarul meu a fost de bază. Statul Român nu are bani pe ntru colecțiile muzeale… Cea mai mare dorință a mea este să ajungem, la un moment dat, împreună cu Mănăstirea Tazlău, care este pe final de reabilitare, un reper al zonei. Dar asta depinde și de cei care administrează Tazlăul, și de cei care administrează județul. Pe mine mă doare și o spun fără modestie – am o relație bună cu cineva și am obligația morală să aduc la Tazlău două persoane de la Consiliul Județean, Serviciul de turism – că există un site al CJ, orientativ pentru turiști, și de când îl urmăresc eu, nu apare absolut nimic despre Tazlău. Totuși, o mănăstire făcută de domnitorul Ștefan cel Mare la 1497, continuată de Petru Rareș și de alții, este un monument de referință, este un simbol. Și am zis așa: chiar nu realizează nimeni că suntem într-un vid de a ne prezenta pe noi înșine? Și dacă nimeni nu se autosesizează, eu îmi fac treaba mea cu această căsuță pe care până acum tot am înnobilat-o. Ea este reprezentativă prin însăși vechimea ei. Și partea constructivă cu cuie de lemn, grinzi, structura veche. Și războiul de țesut, care e în stare de funcționare excelentă. A fost un vis al meu și acum pot spune: sunt mândru de fiecare dată când vine cineva și spune că n-a mai văzut casă ca asta”, a declarat Victor Tofan.
Poate cândva, cineva cu autoritate în județul Neamț și cu respect pentru identitatea noastră națională, va fi mai atent și la mândria, și la durerea acestui român.
Cristina Mircea
