La mulți ani Salvamont Neamț! La mulți ani salvatorilor montani din România!

0

O zi pe an (1 august) este dedicată lor, salvatorilor montani care nu lucrează după program și ajung mereu acolo unde turistul, aflat în dificultate, are nevoie de ajutor. Ei sunt cei care noaptea, pe ploaie sau pe viscol, fac salvare din peretele de stâncă, acordă primul ajutor, cară tărgile cu accidentați pe potecile înguste, ajung la ambulanțe și, de multe ori, înainte de a apuca să se odihnească, sunt chemați la o altă misiune de salvare. Ei sunt cei care se ocupă cu marcarea și cu întreținerea traseelor, ei sunt cei care sfătuiesc iubitoriii drumețiilor montane cum să se echipeze, cum să se comporte dacă-i prinde furtuna în masiv și ce să facă, în general, pentru ca o ascensiune montană să fie o experiență plăcută. Și tot ei fac patrulări preventive și asigură permanenţa la refugiile Salvamont. Din aceste motive, și multe altele, se cuvine să mulțumim salvatorilor montani! La mulți ani salvatorilor de vieți din România! La mulți ani Salvamont Neamț!

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.