Eveniment la Grumăzești: inaugurarea celei mai moderne săli de sport din zona Târgu Neamț

0

Mândri de realizarea unui obiectiv important pentru comunitate, localnicii din Grumăzești au participat ieri, 7 iulie, la inaugurarea sălii de sport, un proiect finanțat integral de Compania Națională de Investiții (valoarea fiind de 5,6 milioane lei fără TVA). Panglica a fost tăiată de primarul Constantin Matasă, prefectul Adrian Niță și primarul de Târgu Neamț, Daniel Harpa.

Lista invitaților prezenți a fost lungă și i-a inclus pe ambii subprefecți (Adrian Ciobanu și Iulian Jugan), pe primarul de la Petricani, pe managerul spitalului din Târgu Neamț, pe consilierul județean Neculai Pușcașu, pe protopopii de la Piatra-Neamț și Târgu Neamț, care au oficiat ceremonia religioasă și au sfințit sala, împreună cu preoții parohi din comună și din localitățile învecinate.Primarul le-a mulțumit tuturor și fiecăruia în parte: ”Este o onoare pentru mine, ca astăzi să inaugurăm un obiectiv așa de necesar. Este o onoare pentru mine să am invitați și participanți de talia dumneavoastră. Este o onoare pentru mine să fim împreună, să sărbătorim acest eveniment. Este un vis împlinit pentru tinerii din Grumăzești, un vis care s-a extins și la cei care au trecut de tinerețe. Și putem spune, cu toată mândria, că avem o sală de sport modernă. N-a fost ușor, dar a meritat. Sala este, după cum vedeți,modernă, cu o sonorizare extraordinară, cu lumini, cu supraveghere video, cu aparatură de fitness și sunt convins că va fi funcțională și sunt convins că nu va face față cererilor venite din partea tinerilor din comuna Grumăzești și nu numai. Mă bucur totodată că am reușit să angajăm și un tânăr profesor de educație fizică cu mari perspective și i-am dat posibilitatea să se afirme și, într-adevăr, să facă lucruri care or să placă tuturor. În comuna Grumăzești nu numai sala de sport a fost o realizare.  Dumnezeu ne-a binecuvântat și avem o rețea de alimentare cu apă de 42 de kilometri și 1700 de gospodării racordate, toate drumurile sunt asfaltate, doar câteva ulițe au rămas, unde n-a încăput mașina de asfalt, avem 3 școli și 2 grădinițe, o școală nouă și o grădiniță nouă, toate pot concura cu școlile de elită, care oferă condiții deosebite pentru copii. Avem șapte biserici și o mănăstire și ne bucurăm tare mult că avem preoți vrednici, care ne păstoresc așa cum trebuie. Avem și un centru cultural în construcție și sperăm că va fi o casă de cultură modernă, și avem și două parcuri. Toate acestea au fost posibile, pentru că am fost comună respectată, aș putea spune chiar alintată, dintotdeauna. De la toate guvernele am primit câte ceva și Dumnezeu ne-a ajutat să transformăm satul românesc și să-l aducem mai aproape de oraș”.În discursul său primarul Constantin Matasă s-a referit, în mod special, la meritele președintelui Consiliului Județean Neamț în dezvoltarea și modernizarea nu doar a comunei Grumăzești, ci a întregului județ și a opinat că ar trebui să fie mândru de ceea ce lasă în urma lui cu titlul de ”realizări din vremea lui Arsene”.

Dintre oficialități, singurul care a luat cuvântul a fost prefectul Adrian Niță, căruia primarul i-a mulțumit pentru tot ceea ce face pentru județul Neamț și a apreciat că reprezintă, cu cinste, Guvernul României în teritoriu.

Nici nu vă dați seama ce bijuterie aveți aici și cât este de ea de importantă pentru tinerii din comuna dumneavoastră și din zonă, pentru că sportul este cel care oferă posibilitatea de a te disciplina, de a descoperi ce înseamnă igiena, de a beneficia de o educație în plus fațăde cea dobândită acasă, așa că vă urez să aveți parte de competiții frumoase și să mergeți către sportul de performanță, cu rezultate notabile”, a punctat Adrian Niță.

Partea oficială a inaugurării sălii de sport s-a încheiat cu un mic spectacol oferit de elevii din comună, care au cântat și au dansat, spre încântarea părinților lor, a consilierilor locali și a profesorilor prezenți la manifestare. Mare parte din asistență a stat în zona de tribună, unde sunt 180 de locuri, destinate spectatorilor viitoarelor competiții sportive. Toți cei prezenți au fost invitați, apoi, la masă, la centrul social  construit, acum 5 ani, în curtea bisericii – o altă realizare de care primarul Constantin Matasă este foarte mândru, pe bună dreptate.

Cristina Mircea

 

 

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.