Primarul de Gârcina nemulțumit: ”Agenda mea de edil, nu trebuie vizată de către șeful de partid”

0

Un anunț public făcut de președintele PNL Neamț, care s-a declarat plăcut suprins de prezența a 2 primari USR și unul PMP la Liga Aleșilor Locali, a provocat două reacții dure. Una din partea deputatului USR Iulian Bulai, care l-a numit pe George Lazăr ”balerin care dansează în funcție de interes” și a doua din partea primarului de Gârcina, care spune clar și răspicat că șeful lui de partid, Bogdan Gavrilescu, nu trebuie să-i vizeze agenda. Motivul prezenței primarilor Ion Nechita (Tazlău), Florin Vîrgă (Săbăoani) și Mihai Gavril Gontaru (Gârcina) la București are legătură, după cum spune chiar George Lazăr cu subiectul principal al întrunirii: ”Prezidată de premierul Nicolae Ciucă și de prim-vicepreședintele PNL, Gheorghe Flutur, activitatea s-a centrat pe mecanismele principalelor programe de dezvoltare aflate în derulare: Programul Național de Investiții Anghel Saligny și Planul Național de Redresare și Reziliență”.

 

  • Iulian Bulai: ”Exces de zel inutil, exagerat și foarte prost comunicat”

 

Președintele USR Neamț ne-a transmis un punct de vedere și a precizat că nu are de făcut niciun comentariu în plus. Așa că-l redăm integral: ”PNL reprezintă o federație de interese locale. La Neamț, federația de interese PNL este condusă de un balerin care dansează în funcție de interes. Când e în opoziție strigă ca din gură de șarpe împotriva PSD, când e pe interes și pe „baroneală” cu binecuvântare de la centru, invocă interesul național și se pupă cu liderii PSD locali fără nicio remușcare. Fix ca în schițele lui Caragiale. Din disperare că Florin Cîțu, ultimul șef național căruia îi pupase inelul, a fost dat la o parte și urmează și el să fie mazilit, George Lazăr s-a gândit să facă exces de zel și să arate domnului prim-ministru că el aduce la partid și alți primari. Exces de zel inutil, exagerat și foarte prost comunicat. Gest de Cațavencu în surghiun. Primarii USR sunt diplomați prin natura poziției lor. Dacă pentru a aduce bani în comunități trebuie să facă poze cu șeful PNL județean, pentru ca șefu’ să mai rămână două luni în funcție, atunci ei vor face asta pentru binele comunității. Îndemn pe fiecare ales local să facă opoziție dură, corectă și inteligentă, dar și să fie deschis dialogului, negocierii și orientării spre soluții pentru comunitatea locală. Asta înseamnă politica: să știi să te lupți pentru comunitatea ta. Uneori, chiar prin a apărea într-o fotografie prin care George Lazăr vrea să mai cumpere puțină bunăvoință de la șefii lui. Facturile la curent au explodat și secretarul de stat George Lazăr face fotografii cu lideri locali USR. Doar că asta nu rezolvă nici problemele nemțenilor, nici criza energetică și nici nu va mai prelungi menținerea ta în funcție de către noua conducere centrală, George. Oamenii mai maturi și mai înțelepți din PNL Neamț știu bine ce vorbesc. În loc să te bucuri de zestrea minunată  de primari PNL de la Neamț  (pentru care nu ai niciun merit), râvnești la mica și valoroasa zestre a USR. E păcat și se cheamă preacurvie, George. Noi, cei de la USR, rămânem aici și vom reforma județul. Tu vei fi schimbat cu oamenii noului șef. Cu sau fără poze cu useriști”.

  • Mihai Gontaru: ”N-am cum să-i dau raportul lui Gavrilescu, la virgulă”

 

Dacă președintele USR nu și-a criticat primarii, cel puțin nu public, președintele PMP Neamț, Bogdan Gavrilescu s-a supărat pe Mihai Gontaru pentru acest ”derapaj” și a afirmat că se vor lua măsuri împotriva lui în următoarea ședință a consiliului județean al partidului: ”A mai avut o abatere de genul ăsta, când au fost alegeri la PNL cred, și a fost el prezent. Eu nu văd de ce aș fi supărat pe domnul președinte PNL pentru că, până la urmă, în viața politică fiecare caută să-și aducă oamenii la partid, și plusvaloarea în dreptul lui. Supărarea mea este pe oamenii noștri pentru că până la un moment dat, eu le-am solicitat colegilor să fim corecți unii față de alții. Am înțeles punctul de vedere al lui Mihai Gontaru legat de proiecte și de finanțări, dar nu vi se pare corect că înainte de a merge la un asemenea eveniment să mă informeze? Trebuia să zică: ” Vedeți că în data de… voi fi prezent acolo pentru că….”. Plus de asta, vinerea trecută,  am avut o ședință a Colegiului executiv județean la care trebuia să fie prezent și mi-a spus că are alte probleme care-l fac să nu participe”.

Nemulțumit de reacția lui Bogdan Gavrilescu, primarul de Gârcina a ripostat în termeni destul de tăioși, anunțând că va participa la ședința unde ar urma să fie sancționat, pentru a-și prezenta punctul de vedere.

”Eu am participat la Liga aleșilor Locali pentru că a venit și domnul prim-ministru acolo. Și până la urmă nu înțeleg: Gavrielescu îmi face agenda? Trebuie să-i spun lui unde mă duc? N-am cum să-i dau raportul la virgulă. Eu am tras tot timpul pentru PMP și tot timpul am fost acuzat că trădez. Păi cu ce-am trădat? Că le-am adus funcții și voturi unora din PMP? O să particip la ședință și o să-mi prezint foarte clar punctul de vedere: agenda mea de edil, nu trebuie vizată de către șeful de partid! Așa cum votul consilierului local sau județean e un vot liber exprimat, nu condiționat, deplasările mele și demersurile mele pentru comunitate sunt alegerea mea. Eu m-am dus să vorbesc cu primul ministru pentru un proiect. Nimeni n-o să tragă linie peste 2 ani de zile să zică ”Primarul a fost onest, a rămas cu PMP-ul”. Nu! Oamenii vor asfalt, gaz, confort. Știți ce frustrări au primarii PMP din țară? Se tot întreabă dacă primesc ceva pe Anghel Saligny sau nu! Știți câte frustrări sunt la rectificările bugetare, la care toți sunt băgați în seamă mai puțin primarii PMP? Și noi trebuie să ne ducem să cerșim ba la PSD, ba la PNL, ba la cine distribuie ca să acoperim și noi o cofinanțare la un proiect european. Eu aproape două mandate am fost cu PMP, și ce mi-a dat PMP mie? Nu e clar că trebuie să bat la alte porți? E culmea ca Gavrilescu să nu fie mulțumit  de mine, când eu i-am adus funcții și a negociat pe spatele meu! Are un singur primar PMP și nu știe să-l păstreze, îl condamnă și-l critică. Iulian Bulai a zis că are o problemă cu George Lazăr, dar nu i-a criticat pe primarii lui, pentru că știe foarte bine cum stau lucrurile. Gavrilescu n-a avut nici măcar curajul să mă sune. Eu ce zic? Să fie sănătos, dar nu-i corect să mă acuze pentru că am încercat să aduc bani în comunitate. Nu i-am spus că mă duc. Bun! Și ce vrea? N-am cum să-i dau raportul, la virgulă. Și să nu uite: eu am ajutat PMP, nu PMP-ul pe mine!”.

Cristina Mircea

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.