Mai sunt două săptămâni în care vă puteți autorecenza, durează maxim 14 minute

0

De la începutul perioadei de autorecenzare, în județul Neamț s-au înregistrat 120545 chestionare completate. Reamintim că perioada de autorecenzare – personal sau cu ajutorul recenzorului ARA – este între 14 martie și 15 mai 2022. Pentru autorecenzare, este nevoie ca persoana să completeze formularul de preînregistrare, pe platforma https://autorecenzare.insse.ro. Membrii unei gospodării pot desemna o singură persoană care să completeze acest formular, în care va menționa CNP-urile tuturor membrilor. Nu există limită în privința numărului de înregistrări, singura condiție este ca adresa de e-mail furnizată să fie validă, iar persoana care completează formularul de preînregistrare să aibă acces la ea, pentru a putea accesa, ulterior, linkurile primite pentru fiecare membru al gospodăriei, acestea asigurând accesul la propriul chestionar de recensământ. Recenzarea este obligatorie, iar autorecenzarea este una dintre cele două metode, alături de recenzarea prin interviu față în față, prin care se poate îndeplini obligația cetățenilor de a participa la recensământ. Durata medie de completare pentru o persoană este între 4 și 14 minute.

Subliniem, totodată, că persoanele care se autorecenzează nu vor mai primi acasă vizita recenzorului și, în plus, cei care sunt salariați, în sistem public sau privat, vor beneficia de o zi liberă plătită dacă își completează on line formularul de recensământ. Cei care vor să se autorecenzeze, dar, din diferite motive, întâmpină dificultăți, se pot adresa recenzorilor din punctele pentru autorecenzare asistată stabilite în fiecare UAT din Neamț. Lista punctelor ARA se regăsește pe paginile web ale primăriilor.

Mai multe informații, precum și răspunsurile la cele mai frecvente întrebări privind RPL2021 se găsesc pe pagina dedicată, www.recensamantromania.ro. Totodată, pentru eventuale lămuriri și indicații, este pus la dispoziție și call-center-ul 0314 338 300.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.