Au început să cadă stâlpii din Piatra-Neamț, unul a ”aterizat” pe o mașină de poliție

1

Într-o zonă a orașului care este mai mereu aglomerată, pentru că găzduiește punctul din care mașinile de școală de șoferi pleacă la examenul de traseu, au început să cadă stâlpii de electricitate, unul după altul. Astăzi, 9 martie, pe strada Eroilor, din Piatra-Neamț, a căzut mai întâi un stâlp, împovărat de fire, peste două mașini: una cu care veniseră niște oameni să alimenteze cu cafea automatul de la stadion, și alta a MAI – Serviciul de imigrări. Nici nu ajunseseră bine pompierii la fața locului și al doilea stâlp s-a prăbușit pe  lățimea unei benzide mers. Doar norocul a făcut să nu prindă dedesubt nicio mașină aflată în trafic. Al treilea stâlp, situat în apropierea străzii care duce spre sediul Poliției se pregătește și el să-și schimbe poziția de la verticală, la orizontală.

Strada Eroilor din Piatra-Neamț, porțiunea dintre stadion și Cimitirul Eternitatea, este una din zonele în care s-au tăiat castanii preventiv, pentru că erau bătrâni și exista riscul să cadă peste mașini și să rănească oameni.

Cristina Mircea

1 COMENTARIU

  1. Pe strada Calistrat Hogaș sunt niște stâlpi din lemn, din vremuri imemoriale. Cred că nici aceia nu se simt tocmai bine. La ce aglomerație e pe acea stradă, și nu mă refer doar la mașini ci și la pietoni (pensionari care merg la casa de pensii și elevi de la liceele din zonă) mă gândesc cu groază la ce se poate întâmpla.
    Poate reușiți să ajungeți și să puneți la dispoziția celor din primărie niște poze.
    Despre colacii de sârme care împovărează sute de stâlpi din oraș nu știu dacă avem pe cine întreba.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.