Știe să răsădească mușcate la fel de bine cum știe să păstreze un costum popular alb, spălându-l cu săpun și punându-l la congelator, să înghețe. Îi plac munții, îi plac cascadele, florile de măr, tradițiile, ascultă muzică veche, citește, face curățenie, dă cu mopul, gătește. A fost educată să-și respecte cuvântul, să iubească oamenii, să fie constructivă și să facă orice lucru temeinic, chiar și unul aparent neimportant. De 15 ani este ”mama” florilor de la Ocolul Silvic Gârcina, a reușit să-și facă o bază de clienți fideli doar pe bază de recomandări și se bucură când oamenii apreciază munca ei. Nu lucrează niciodată după program, e la muncă dimineața devreme, sâmbăta, duminica, în zi de sărbătoare, oricând e nevoie. Și azi, de 8 martie, s-a dus la serviciu cu noaptea în cap, pentru că avea de onorat comenzi, cu bucuria că ”florile ei” vor fi dăruite atâtor femei.
- Începutul: 100 de butași de mușcate și 100 de petunii, cumpărate de la Zalău
Oana Gheorghiu s-a născut pe 19 august 1976 la Bicaz. Are un frate geamăn, consul în Japonia, și o soră care s-a stabilit de mulți ani în Canada și are o afacere acolo. Părinții au fost profesori de matematică și și-au crescut copiii cu reguli severe, cu disciplină, cu dorința de a-i vedea că se descurcă în viață.
”Părinții mei s-au mutat la Piatra-Neamț în 1984. De atunci am devenit și eu pietreancă. Eram în clasa a XI-a la Liceul Petru Rareș, când m-am hotărât să dau la silvicultură. Făceam curățenie în bibliotecă, am găsit o broșură de silvicultură și așa m-am hotărât. Eram foarte bună la matematică, trebuia să mai învăț genetica, examenele erau grele, era concurență, la silvicultură erau puține fete atunci, am fost 11 fete în an și 111 băieți. Am terminat facultatea în 2000 și doi ani am fost profesoară la Liceul forestier. Mi-am dorit să fiu și profesor, am făcut modul de pedagogie în facultate, dar voiam să fiu inginer silvic. Când am terminat eu facultatea, posturile erau blocate, dar în anul 2002 am dat examen și am intrat la Ocolul Silvic Roznov. Am continuat partea de predare încă 2 ani de zile la Liceul forestier, între timp m-am înscris la doctorat și, în 2010, am terminat doctoratul la Brașov. În anul 2004 în vară am fost transferată la Ocolul Silvic Gârcina, unde era o seră, iar inginerul silvic care se ocupa de butășiri plecase în armată. În 2005 am observat că în seră se făcea foarte cald vara, 50 de grade, nu se putea aerisi. Nu exista experiență și am încercat tot felul de sisteme de umbrire. În următorul an am continuat să punem plante ornamentale, dar pentru că în fiecare sezon se adună cheltuieli și plantele ornamentale sunt gata de vânzare în 5-6-7 ani, m-am gândit să vin cu ceva ce pot vinde anual, să recuperez din cheltuieli. Așa a început povestea florilor. A fost o provocare pentru mine, când am fost la primul simpozion am avut așa senzația că sunt pe întuneric. Firesc, de altfel, făcusem silvicultură, nu horticultură. Și am început să învăț”.
Afacerea cu flori – singura de acest tip din țară din cadrul Romsilva – a început cu 100 de butași de mușcate și 100 de petunii cumpărate de la Zalău, în iarna anului 2007. Studiind, învățând din propriile greșeli, nedormind nopțile în căutarea unor soluții fitosanitare, Oana a ajuns să facă performanță. Dar, mai ales, să înțeleagă că lucrurile mari nu se obțin ușor, iar Dumnezeu ajută oamenii care muncesc. După 15 ani, vorbește exact ca un specialist redutabil, lucrează cu știință, nu rudimentar, și știe exact cât contează nu fiecare leu, ci fiecare ban pentru manoperă, ghivece, turbă de calitate sau îngrășăminte profesionale.
- ”Trebuie să ai speranță, credință, bucurie și să muncești”
După experiența începutului, Oana a învățat că răsadurile ideale de flori sunt cele create în vitro, care au culoare, formă și sunt compacte. Nu se produc în România. Apoi contează foarte mult tipul de îngrășământ folosit și concentrația substanțelor din apa pentru udat.
”Ni se întâmplă să luăm o floare de la florărie și într-o săptămână să moară. Cel mai probabil, pentru că are un îngrășământ cu eliberare controlată. Și dacă este unul pentru 3 luni și până ajunge floarea de la producătorul din Olanda la florărie și apoi la client au trecut două luni și jumătate, după două săptămâni s-a terminat îngrășământul și planta se duce. Standardele noastre de calitate sunt înalte. Folosim numai îngrășământ pentru 6 luni, iar în apa de udare avem o concentrație de 2 grame la litrul de apă. Îngrășămintele pe care le cumpărăm de la market sunt foarte diluate, insuficiente pentru plantele care înfloresc și se epuizează prin înflorire. Când intru în seră, văd în primul rând tot ce nu este bine, și pe urmă mă bucur de atâtea flori. E vorba de pasiune și de sufletul pe care-l pui în ceea ce faci”.
Munca Oanei Gheorghiu nu se desfășoară exclusiv în seră. Ea ține și lecții de silvicultură pentru copiii cărora le explică cum răsare un molid sau un brad, cum se dezvoltă și care sunt lucrările care trebuie făcute, sau dă interviuri la televiziuni, cu sfaturi pentru cei care au plante de apartament. Iar anul trecut a făcut parte din echipa care a reprezentat România la expoziția internațională ”One With Nature” de la Budapesta. Indiferent de ocazie și de ceea ce are de făcut, se ghidează după aceleași principii: ”Trebuie să ai speranță, credință, bucurie și să muncești”.
- ”Îmi place foarte mult un proverb care spune așa: au vrut să ne îngroape, dar n-au știut că suntem semințe!”
Anotimpul preferat al Oanei este primăvara, când înfloresc copacii, totul este verde crud, miroase a liliac și a lăcrămioare. Iar locul preferat a rămas Ruginești, Hangu, acolo unde a petrecut vacanțele în curtea bunicilor și a învățat că ceea ce denumim astăzi ”dezvoltare personală”, însemna atunci pace interioară și bunătate.
”Oamenii înainte erau simpli și erau înțelepți. Erau așezați, erau foarte corecți, iar cuvântul era cuvânt. Mama ne-a educat să ne ținem cuvântul indiferent dacă pierdem sau câștigăm, dacă ne convine sau nu. Nimic nu conta ca efect, important era să faci cum ai spus. Și lucrul pe care-l faci, să-l faci ca lumea. Dacă speli scările în viața asta, să le speli cum trebuie. Îmi place că oamenii nu și-au pierdut bunătatea, dar nu-mi place că au început să-și piardă credința. Sunt înnebuniți după ziua de astăzi, după moment. Iar eu consider că cea mai importantă este libertatea adevărată, care înseamnă să-l respecți pe cel de lângă tine, să nu faci ceva care l-ar putea deranja, să te bucuri că te-ai trezit dimineața, pentru că mulți nu se mai trezesc, să te bucuri de copii, să-i strângi în brațe, să te bucuri de ce ai în jurul tău și să apreciezi. Și trebuie să te gândești mereu că din viața asta nu pleci cu nimic, decât cu faptele tale. Îmi place foarte mult un proverb care spune așa: au vrut să ne îngroape, dar n-au știut că suntem semințe! Asta înseamnă că mereu poți s-o iei de la capăt și să renaști”.
Cristina Mircea
