Pe 21 martie, la dispensarul din Dobreni sunt așteptate toate femeile care vor să se asigure că nu vor ajunge să sufere pe un pat de spital. Pe principiul că prevenția este extrem de importantă (și) în privința sănătății, o testare Babeș-Papanicolau sau HPV poate stabili, din timp, dacă există celule anormale și, implicit, riscul de a dezvolta un cancer de col uterin.
”A mai fost o campanie de acest fel într-o localitate, am văzut pe Facebook și m-am gândit la doamnele din Dobreni, am sunat și am întrebat și mi s-a spus că la o dată ulterioară mă vor anunța. Și acum am făcut parteneriatul, i-am îndrumat către dispensarul medical care este nou, are spații corespunzătoare, are 5 toalete noi și mai multe cabinete. Am foarte multe fete tinere în comună, care au avut 5-6 sarcini și ne-au întrebat de mai multe ori dacă s-ar putea organiza o campanie de acest gen. Completez acum cu carioca pe afiș numărul de telefon pentru programări și văd cum pot să găsesc un mijloc de transport pentru femeile care nu au cu ce ajunge până la dispensar”,ne-a declarat Vasilica Crețu, primărița de Dobreni.
Femeile care doresc să se testeze nu au nevoie decât de cartea de identitate. Nu contează dacă sunt asigurate sau nu și absolut totul este gratuit. Doar trebuie să sune la numărul de telefon 0740467752 (Adina) și să se prezinte la dispensar în ziua de 21 martie, începând cu ora 9. Iar astfel de campanii pot avea loc și în alte localități dacă se implică autoritățile și medicii de familie.
”Mergem unde avem disponibilitate, sprijinul autorităților locale, al medicilor de familie și al comunității locale să ne ajute la informarea și la mobilizarea femeilor, în sensul că noi le punem la dispoziție materiale publicitare, dar avem nevoie de un spațiu unde să venim cu unitatea mobilă. Totul este gratuit. Femeilor între 25 și 29 de ani li se va face testare Babeș-Papanicolau, iar celor între 30 și 64 de ani testare HPV. Iar dacă se descoperă că sunt pozitive, se continuă investigațiile tot la noi, gratuit, și dacă există modificări de celule li se îndepărtează acele celule și vor avea o viață absolut normală, nu ajung să facă cancer. Totul este să avem măcar 50 de femei, să nu venim doar pentru 10 până în județul Neamț”, ne-a declarat Mirela Cimpoi Alixandru, din cadrul Institutului Regional e Oncologie Iași
Proiectul ”ONCOPREV – Fii responsabilă de sănătatea ta! Prevenție, depistare, diagnostic și tratament precoce al cancerului de col uterin”, este derulat de Institutul Regional de Oncologie Iași, împreună cu Fundația Enable, iar obiectivul (pentru anii 2020-2023) este testarea a 170.000 de femei (din care 30.000 pentru Babeș-Papanicolau și 140.000 pentru testare HPV), din acestea minim 91.000 femei aparținând grupurilor vulnerabile din Regiunea Nord-Est. Programul se adresează tuturor femeilor asigurate sau neasigurate, care nu au un diagnostic confirmat de cancer de col uterin (sunt asimptomatice, fără antecedente pentru această patologie).
Cristina Mircea