Proiectul numărul 13 din viitoarea ședință a Consiliul Local Piatra-Neamț propune modificarea salariilor unor șefi din primărie, în sensul în care să ”ajute” legal viitoarele majorări. În fapt, la sfârșitul anului trecut, s-a adoptat HCL 333 din 17.12.2021, prin care s-au mărit salariile din Primăria Piatra-Neamț, astfel încât secretarul general, directorul general și arhitectul șef urmau să fie remunerați de anul acesta cu 18.300 de lei lunar. După această operațiune, cineva s-a sesizat că există o lege care nu permite remunerarea acestor funcții peste nivelul la care sunt plătiți viceprimarii. Întru îndreptarea legală a situației, primarul Andrei Carabelea a trimis o adresă la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, a cerut clarificări privind aplicarea OUG 130/2021, și le-a primit: ”Salariile de bază ale personalului din cadrul administrației publice locale se aprobă prin hotărâre a consiliului local, a consiliului județean conform limitelor stabilite la art. 11 alin 4 astfel încât acestea, împreună cu celelalte elemente salariale prevăzute de lege, să nu depășească indemnizația lunară corespunzătoare funcției de viceprimar/ vicepreședinte al consiliului județean/viceprimar al Municipiului București”.
În consecință prin proiectul 13 se rezolvă două probleme: scad salariile mărite peste nivelul legal în ultima ședință de anul trecut și cresc indemnizațiile viceprimarilor la 20.800 de lei, un nivel care să permită imediat revenirea lefurilor abia ”tăiate”.
Cristina Mircea
N.B. Persoana care a redactat proiectul de hotărâre a greșit, în mod repetat, și a făcut referire la modificarea HCL nr. 333 din…17.12.2022.