27 de copii cu diverse tipuri de dizabilități din Roman și comunele limitrofe au beneficiat pe parcursul anului trecut de servicii de recuperare gratuite chiar la ei acasă. Aceștia au fost beneficiarii echipei mobile a proiectului „Mobilitate fără bariere pentru copii cu dizabilități“, finanțat prin Programul Operațional Capital Uman și implementat de DGASPC Neamț.
Proiectul are scopul de a preveni abandonul copiilor și de a asigura servicii de suport pentru copiii cu dizabilități din familii vulnerabile. Echipa mobilă, formată din asistent social, psiholog și kinetoterapeut, și-a început efectiv activitatea la sfârșitul lunii ianuarie 2021. Inițial, au fost incluși în programul de terapie la domiciliu copii din municipiul Roman pentru ca ulterior, să se extindă activitatea echipei și în comunele Horia, Săbăoani, Dulceşti, Cordun, Bâra și Doljeşti.
Pentru anul 2022 se are în vedere extinderea zonei rurale de activitate în comunele Secuieni, Ion Creangă, Sagna și Tămăşeni, astfel încât numărul beneficiarilor să fie din ce în ce mai mare. Copiii incluși în programul echipei mobile beneficiază acasă de servicii de kinetoterapie și consiliere psihologică. Sunt eligibili pentru astfel de servicii copiii încadrați în grad de handicap, cu dificultăți motorii, în risc de separe de familie, proveniți din familii vulnerabile, care au acces mai dificil la serviciile de recuperare.
Echipa mobilă înființată în cadrul proiectului „Mobilitate fără bariere pentru copii cu dizabilități“ este prima din zona Roman și cea de-a treia echipă mobilă a DGASPC care vine în sprijinul nemțenilor și oferă terapii gratuite la domiciliul copiilor cu dizabilități.