S-a deschis pârtia din Durău

0

Într-un peisaj de iarnă autentică, așa cum n-a fost de mulți ani de Crăciun în Durău, astăzi, 26 decembrie, s-a deschis pârtia de schi, spre bucuria turiștilor iubitori ai sporturilor de iarnă. Salvamont Neamț asigură asistența, ca de fiecare dată, la punctul de prim- ajutor, cu o echipă de intervenție. În Durău ninge și temperatura este de – 6 grade.

N-a mai fost zăpadă de Crăciun de prin 2012, vremea e foarte bună, ninge demențial și s-a umplut de mașini la baza pârtiei imediat după deschidere”, ne-a declarat Raul Papalicef, șeful Serviciului Salvamont Neamț. ”Bine, pârtia nu are doar zăpadă naturală, au mers tunurile vreo 4 zile ca să asigure un strat de 50 de centimetri, așa cum prevăd normativele”.

Salvamontiștii nu asigură asistența doar pe pârtia din Durău, ci și la Baza Dochia, unde există o echipă de permanență, și iau în calcul restricționarea unor trasee în condițiile în care va viscoli în următoarele zile.

Comunicatul salvamont Neamț: Începand de astazi 26 decembrie , pârtiile de schi și sanie ale complexului Durău Park s-au deschis oficial. O echipă din cadrul compartimentului prevenire a SJS Neamț, împreuna cu administratorul pârtiei, a analizat cu atenție, la primele ore ale dimineții atât montarea elementelor de siguranță , a panourilor averizoare cât ți a celor care interzic anumite activități care pot pune în pericol desfășurarea activităților recreative-sportive. Punctul de prim ajutor va fi deservit de către personal specializat pe toata perioada sezonului schiabil.

Echipamentele centrului de închirieri corespund normelor de securitate în exploatare, iar personalul a fost instruit și are experiența necesară derulării acestei activități.
Accesul autospecialelor SALVAMONT, AMBULANȚA, SMURD este asigurat printr-o cale secundară, cu acces restricționat altor autovehicule.
Având în vedere că documentația pentru emiterea Avizului de Siguranță Montană corespunde cu situația existentă în complexul Durău Park și că aceasta este completă în conformitate cu legislația și cerințele actuale, considerăm că Durău Park își poate începe activitatea.
Cu aceasta ocazie reamintim practicanților sporturilor de iarnă ca legislația actuală reglementeaza conduita schiorilor și a altor persoane pe pârtiile de schi:
Regulile de conduită a schiorilor şi a altor persoane care utilizează
pârtiile şi traseele de schi pentru agrement( HGR 801/96)
8.1. Schiorii amatori şi de performanţă, precum şi utilizatorii de snowboard sunt obligaţi să respecte următoarele reguli de conduită stabilite de Federaţia Internaţională de Schi:
a) să schieze în aşa fel încât să nu pună în pericol viaţa altui schior sau să îi cauzeze acestuia un prejudiciu;
b) să îşi adapteze viteza şi maniera proprie de a schia conform pregătirii tehnice, condiţiei fizice, stării zăpezii, gradului de dificultate a pârtiei, condiţiilor atmosferice şi densităţii traficului de pe pârtie;
d) să depăşească pe schiorul aflat în aval fie pe partea dreaptă, fie pe partea stângă, cu condiţia ca această depăşire să fie suficient de largă pentru a evita o eventuală evoluţie neaşteptată a celui ce urmează să fie depăşit;
e) să se asigure, printr-un examen atent al traficului din amonte şi al celui din aval, că atât el, cât şi alţi schiori sunt în afara oricărui pericol cu ocazia traversării unei pârtii sau a reluării parcursului după o oprire temporară pe pârtie;
f) să evite staţionarea pe pârtie, mai ales pe porţiunile înguste ale acesteia sau pe cele lipsite de vizibilitate. În cazul căderii, să elibereze pârtia în cel mai scurt timp posibil;
g) să utilizeze numai marginea pârtiei, în cazul în care este obligat să urce sau să coboare pe jos;
h) să respecte indicatoarele de semnalizare şi balizele de marcare instalate pe pârtiile şi traseele de schi;
i) să anunţe postul de prim-ajutor, în cazul accidentării unui schior, şi să acorde sprijin la transportarea acestuia – doar la solicitarea echipei salvamont !!!
j) să îşi decline identitatea în faţa organelor abilitate, în cazul în care a fost martorul unui accident sau a provocat el însuşi accidentul.
8.2. Persoanele care utilizează pârtiile şi traseele de schi pentru agrement în alt scop decât în cel al schiatului sunt obligate să respecte următoarele reguli:
a) să nu coboare pe pârtiile sau traseele de schi pentru agrement utilizând sănii sau dispozitive improvizate;
b) să nu deterioreze indicatoarele de semnalizare, panourile şi balizele de marcare;
c) să nu circule pe pârtiile sau traseele de schi cu automobile, tractoare sau orice alt tip de vehicul;- exceptie fac utilajele administratorului si cele ale salvamont aflate in exercitarea misiunilor specifice
d) să nu efectueze lucrări care ar conduce la deteriorarea pârtiei sau a traseului de schi;
e) să nu depoziteze materiale de orice natură sau deşeuri pe pârtiile şi traseele de schi;
f) să nu utilizeze pârtiile şi traseele de schi omologate pentru păşunat;
g) să nu lipească materiale publicitare pe suporturile sau pe plăcuţele indicatoarelor de semnalizare.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.