Palatul episcopal Roman: lift de sticlă și seră de flori pe o clădire de 150 de ani

2

Anexa proaspăt ”răsărită” pe una din fațadele Palatului episcopal din Roman, mult mai potrivită pentru un mall decât pentru un monument istoric cu vechime de 150 de ani, demonstrează (a câta oară?) că atunci când Biserica vrea cu adevărat ceva, chiar face. În cazul de față, a vrut neapărat o terasă din sticlă și aluminiu, pentru amenajarea unui spațiu destinat întâlnirilor ecumenice, s-a gândit la confortul celor mai în vârstă dintre prelați, sens în care a montat un lift exterior și a construit o seră de flori în aceeași anexă. Ce a ieșit se vede în imagini și, desigur, va genera păreri diverse, începând cu cele favorabile, și încheind cu cele critice ale oamenilor care (încă) mai cred că monumentele trebuie păstrate așa cum le-au clădit ctitorii lor. Altfel, chiar dacă au avizele și aprobările Ministerului Culturii pentru modificări, se transformă în ”ceva” greu de definit și de încadrat în vreun stil arhitectonic și în vreo epocă.

Merită precizat că modificarea proiectului de restaurare, ”gândită” în primăvara anului trecut, a obținut cumva aprobarea Comisiei naționale din cadrul Ministerului Culturii, peste opinia Direcției pentru Cultură Neamț, care s-a opus, dar n-a contat. Acum lucrarea este gata, ”minunat” de reușită, spre deplina încântare a oricărui privitor capabil să suporte contrastul dintre zidul și clădirea cu valoare istorică, și anexa dotată cu un lift exterior a cărui utilitate concretă este discutabilă. La fel cum este și intenția declarată a reprezentanților Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, care spuneau, la debutul proiectului, că vor ”pune în valoare monumentul”.

Cristina Mircea

 

 

2 COMENTARII

  1. Acești eretici ecumenisti și au uitat de mult menirea. Aceea de a zidi suflete și nu ziduri… Sunt în cădere liberă…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.