Flăcările incendiului de pe Pietricica, vizibile de la mare distanță, s-au stins, înainte de miezul nopții, însă dealul continuă să ardă mocnit. Luminile autospecialelor de pompieri se văd de la bază, până la releu, în diverse puncte, însă, de regulă, incendiile de vegetație se sting manual, cu lopata.
”Tot efectivul ISU Neamț este la intervenție, facem tot posibilul pentru a-l lichida, deocamdată a fost localizat”, a declarat Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț, la jumătate de oră după miezul nopții.
Nu au fost afectate locuințe, nici schitul, iar singurii voluntari care au ieșit să ajute au fost oamenii din zonă, ale căror case sunt foarte aproape de zona care ardea. În rest, sute de pietreni s-au dus, cu mașinile, să facă fotografii și să vadă ”live” intervenția pompierilor, dar niciunul dintre ei nu s-a oferit să dea o mână de ajutor la stingere. În schimb, știau exact cam cum ar fi trebuit abordat focul și comentau, de lângă cimitir sau de pe strada Fermelor. Unul, hotărât să ajungă cât mai aproape, era cât pe ce să lovească un polițist rutier, cu mașina. A reușit să oprească la câțiva centimetri de omul legii și a întors cu dificultate, să ocolească zona. Sătui de ”pelerinaj”, în cele din urmă polițiștii au interzis accesul pe strada către Cimitirul Pietricica.
Revenind la incendiu, se anunță o intervenție de durată, până ce ultimul focar va fi stins. Cât privește cauza, se va stabili după lichidarea focului, dar deja oamenii adunați la fața locului aveau diverse variante. Unii au spus că au văzut artificii, alții scântei de la un stâlp de electricitate. Desigur, poate fi și o banală țigară aruncată aiurea.
Cristina Mircea
Vai de noi…a murit de tot spiritul civic, patriotismul…și mai avem pretenții că suntem cei mai cei….de asta suntem în coada clasamentelor indiferent de disciplină…
Se pregateau pentru 1 decembrie sa arate ca sunt romani
Trebuie sa fii tampit sa ai simt civic într-o tara care nu-ți ofera nimic, si in care de 30 ani se perinda toti banditii sa mai ia cate o bucatica din ea.
Spiritul civic e in tarile care au grijă de cetateni.
Ce legatura are simtul civic cu ce-ti ofera tara? Dar tu ce-i oferi tarii asteia? Tu locuiesti in ea. Si tu faci parte din tara asta!
Imi cer scuze,dar daca aveai casa acolo langa,ce alegeai?A fi tampit sau a fi cu bunul simt sa ajuti o persoana care putea sa iti fie ruda?
Educația și bunul simț.
Tot respectul pt. cei care au case in zona, care si le ingrijesc si sfintesc locul. Dar mai sunt si asa zisii investitori imobiliari, care au terenuri parloaga, cer 30.000 euro pt. un lot si asteapta sa creasca pretul odata cu buruienile cat casa, cu boschetii si ciriteii.
Dar cei cu casele de acolo au intervenit cind a fost incendiu in alta parte ?intreb pt un prieten
Spuneți-i prietenului că omenia și spiritul civic nu se negociază! Și mai spuneți-i că dacă nu vrea să ajute decât la schimb, preferabil este măcar să nu încurce (asta apropo de mașinile parcate peste tot, de nu mai aveau loc autospecialele de pompieri să treacă spre incendiu).