Doctorul cardiolog Mihai Cuciuc a făcut plângere împotriva măsurii controlului judiciar dispusă în privința lui de procurorul DIICOT care instrumentează dosarul concediilor medicale fictive (detalii aici) și a câștigat. Astăzi, 27 noiembrie, Tribunalul Neamț a decis: ”În temeiul art. 213 Cod procedură penală admite plângerea formulată de inculpatul C.M. împotriva ordonanţei procurorului de luare a măsurii preventive a controlului judiciar, emise la data de 24.11.2021, în dosarul de urmărire penală nr. 77/D/P/2020 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Neamţ, şi în consecinţă: În temeiul art. 213 Cod procedură penală raportat la art. 211 alin. 1 şi art. 202 alin. 1 şi 3 Cod procedură penală, revocă măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul C.M., cercetat în dosarul de urmărire penală nr. 77/D/P/2020 instrumentat de D.I.I.C.O.T. – B.T. Neamţ pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat prev. de art. 367 alin. 1 Cod penal (în modalitatea aderării şi sprijinirii), complicitate la înşelăciune, prev. şi ped de art. 244 alin.1 şi 2 Cod penal şi fals intelectual în formă continuată, prev. şi ped. de art. 321 Cod penal, cu aplicarea art. 35 C.pen. (39 de acte materiale), toate cu aplicarea art. 38 alin.1 Cod penal. Copia prezentei încheieri se va comunica, de îndată, inculpatului C.M., Biroului Supravegheri Judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliţie al jud. Neamţ, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor, Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Neamţ şi organelor de frontieră. Ia act că inculpatul a fost asistat de avocat ales. În temeiul art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare aferente soluţionării plângerii formulate de inculpatul C.M., rămân în sarcina statului. Definitivă”.
Decizia instanței a fost luată, se pare, pentru că dr. Cuciuc ar fi ajuns din cauza altcuiva în postura de anchetat, el recunoscând că a eliberat concedii medicale unor pacienți pe care nu i-a văzut, dar făcând acest lucru pentru că persoanele în cauză ori fuseseră internate în spital, ori îi fuseseră recomandate de specialiști de care nu se îndoia. Dr. Cuciuc va fi cercetat, în stare de libertate, pentru acuzațiile aduse de DIICOT.
Cristina Mircea