Dana Ursache- primărița care i-a trecut în pomelnic pe toți cei 2760 de oameni din comună

S-a născut la Tașca, pe 10 octombrie 1972, a crescut în ”casa cu 3 fete”, educată de o mamă extrem de severă și de pretențioasă (care ținea mult ca orice lucru să fie bine făcut și aplica pedepsele democratic, pentru toate cele 3 fiice, indiferent care din ele greșea), iubește lumea și este convinsă că nu există oameni cu sufletul urât. Îi este recunoscătoare lui Dumnezeu pentru fiecare fir de iarbă, spune că a fost fericită atunci când i-a fost cel mai greu (”atunci am reușit să văd cel mai mult natura, să mă bucur de fiecare floare, pentru că suntem atât de superficiali încât îi suntem recunoscători cuiva care ne aduce un ghiocel și nu ne dăm seama cui ar trebui să-i fim recunoscători de fapt”) și se ferește de laude, de teamă să n-o tulbure. Își iubește maxim surorile, iar mamei (pe care o așază întotdeauna prima după Dumnezeu) i-ar face oricând un monument.

”Pe 1 octombrie 1992 m-am angajat în primărie, ca secretar. L-am avut ca mentor pe primar, dl Drăgan, dar cred că abia atunci a început să se manifeste amprenta mamei cu adevărat: nu mă îmbrăcam oricum, nu mă comportam oricum, nu făceam un act oricum – îl citeam de 1000 de ori, neavând google-ul renumit de astăzi trebuia să-mi pun mintea la contribuție. Am plâns tare mult, am plâns de ambiție, pentru că omul care a ținut locul de secretar 3 ani, în momentul în care am intrat pe ușa primăriei a venit, mi-a pus cheile de la toatea birourile în mână și a plecat în concediu 3 luni. Și a trebuit să fac, și a trebuit să știu, și a trebuit să mă ridic la pretențiile domnului Drăgan. Iar domnul Drăgan n-a fost un primar oarecare. În fiecare dimineață venea pornit că trebuie să mă dea afară și asta m-a ținut în priză, nu-mi permiteam să greșesc. În primul rând mă gândeam ce-aș putea să-i spun mamei. După aceea știam că abia se așteaptă să pun o virgulă greșită ca să fie un motiv. La un moment dat, domnul Drăgan spunea că dumnealui n-o să mai candideze și noi vom fi vai de capul nostru. În același timp au venit și mulți oameni care mi-au sugerat să candidez, spunându-mi ”tu ești de-a noastră”. Un om venit din afară poate să aibă și 50-60 de ani de când locuiește în Tașca, tot nu va fi considerat de-al nostru. Iar eu chiar am fost de-a lor. Am făcut exerciții cu fete care trebuia să nască, am botezat, am cununat, am îmbrăcat mirese, am fost prezentă la înmormântări de la A la Z. Chiar am fost de-a lor de când eram mică. În loc să mă joc, fugeam prin vecini bătrâni să-i ajut să se spele pe cap, să se hrănească, să-și facă curățenie în casă. Aveam sentimentul că fac un lucru bun”.

• ”În ultima vreme avem foarte multă informație negativă, iar informația se duce la cap, nu la suflet, clar”

Pentru Dana Ursache, Tașca și oamenii ei înseamnă pace, rădăcini, rost. A fi primar nu echivalează, în viziunea ei, cu a avea o funcție, ci o misiune. Și misiunea include multe și diverse acțiuni, de la a duce un pachet de unt unui om aflat în carantină, până la a ridica o casă pentru o familie amărâtă.

”Acum 6 ani, eu am intrat primar pe tocuri. Am renunțat la ele. Am început să renunț la multe, după ce am realizat că nu sunt chiar foarte importante. O femeie are altă stare când este la 14 ace, eu nu mai pot. Cu dor mă îmbrac, din când în când, și nu mai sunt în confort, pentru că primesc un telefon și aud o femeie plângând undeva sau un copil și am plecat, nu mă uit, nu pun întrebări, plec. Am acuș 30 de ani vechime și am avut concediu o singură dată, în 2001. În primul mandat nici n-am avut timp, nici nu a fost nevoie și nici nu-mi făceam griji că nu voi ieși. După ce-am ieșit primar, nu știam ce-o să mă fac și cum o să mă răsplătesc, era o bucurie imensă, o pace, o liniște, aveam o stare de nu oboseam niciodată, plecam la 11 seara, eram supărată că se face noapte și nu mai pot face treabă și dimineața la 6 eram în primărie. Asta a fost timp de un an de zile. Nu reușeam să cuprind bucuria. Dar nu-i bine nici așa, pentru că dacă nu ai măsură, indiferent de intenții, lucrurile nu merg în direcția bună. Cea mai mare bucurie este starea pe care o am acum în comună, starea de pace”.

Dana Ursache spune că ea nu a întâlnit oameni cu suflet rău și nici nu i s-a întâmplat să se poarte cineva urât cu ea, dacă ea s-a comportat frumos. Crede că oamenii s-au obișnuit să poarte măști, să acționeze și să reacționeze după așteptările celorlalți, dar dacă și-ar da voie să fie ei înșiși, să facă lucrurile așa cum simt, lumea ar fi mult mai frumoasă.

”În ultima vreme avem foarte multă informație negativă, iar informația se duce la cap, nu la suflet, clar. Ne-am stricat mințile. Cea mai mare realizare din viața mea este că nu mi-am pierdut mințile. Așa simt eu. În mod normal aș spune copiii, și nu exagerez, toată lumea spune că ei sunt cea mai mare realizare. Dar răspunsul corect era că nu mi-am pierdut sufletul. Cu o linie mai jos – că nu mi-am pierdut mințile, și cred că nu m-am schimbat. Mă văd un om puternic. Și cred că nu rău. Am avut o perioadă în care am spus că am fost bună, acuma nu sunt rea. Sunt un om mulțumit. Sunt și exagerat de pretențioasă, dar asta e altceva. Și vă dau doar un exemplu: aveam 100 de oameni la ajutor social și mai avem 4. Știți de ce? Pentru că aveau de curățat rigolele, ei spuneau că sunt gata și eu spuneam că nu. M-au întrebat dacă vreu să merg în șosete de trebuie să fie atât de curate. Lucrul bine făcut, de care vorbea mama. Și mergeam cu ei, le dădeam mâncare cu mânuța mea, și o țuică, și țigări, dar le-am explicat că o zi de muncă înseamnă 8 ore, nu jumătate de oră de dat cu mătura, de mântuială. Și așa am reușit să nu mai am oameni la ajutor social, s-au dus și s-au angajat”.

• ”Este natural să-ți faci treaba ca primar, să faci cerere de finanțare, să obții proiecte, este firesc”

În viteza cu care trăim, când oamenii se plâng că nu le mai ajunge timpul, primărița de Tașca spune că are timp liber. Acel timp pe care îl dedică nepoților și copiilor sau pe care și-l acordă ei înșiși. Timpul care rămâne după primărie și după treburile casnice, pe care le face cu drag.

”Îmi place să șterg geamurile, să fac prăjituri, să fac mâncare, să calc. Dar am și timp liber mult. În tot timpul sunt bunică, după aceea sunt mamă. Dragostea de bunică este punctul care completează cercul. Și apropo de timp, acum mă simt de 75 de ani. Am trăit foarte intens. Și cred că cea mai mare investiție pe care am făcut-o de când am intrat primar a fost în sufletele oamenilor din Tașca. A fost o avalanșă timp de 2 ani. Veneau bieții oameni la primărie, cu probleme, stăteam mult de vorbă cu ei și am reușit să-i fac să nu se mai reclame. Am făcut pace. Câteodată le dădeam un acatist să citească și s-au supărat pe mine. Păi cum să vii tu mamă s-o reclami pe fiică, nu era normal să-i dau să se roage? Eu puteam să fiu Dumnezeu să le împac? Te rogi, și când te rogi devii bun”.

Ca peste tot, în Tașca sunt bătrâni singuri. Dar nu ai nimănui. Comunitatea și primăria au grijă de ei. Nu sunt părăsiți. Dar unul dintre regretele Danei Ursache este că n-a reușit să ducă la bun sfârșit un proiect drag sufletului ei, care prevedea îngrijiri la domiciliu inclusiv masă caldă pentru 80 de bătrâni.

”Bătrânii sunt ai mei și ei știu. Toți oamenii din Tașca sunt ai mei. Și vor deveni și cei care vor veni. Sunt oameni care vor să-și facă casă la Tașca. E mare lucru. Caută teren de cumpărat și sună din Galați, din București, din Iași. Asta înseamnă foarte mult. Sunt condiții. A făcut dl. Drăgan. Să-i dea Dumnezeu sănătate! Eu am făcut câțiva kilometri de drum, am reparat ceea ce a făcut dumnealui, întrețin și nu abandonez nimic, la canalizare am avut niște probleme și probabil vom ajunge în instanță cu proiectul, dar le rezolvăm. Dar astea sunt lucruri normale, este natural să-ți faci treaba ca primar, să faci cerere de finanțare, să obții proiecte, este firesc. Tașca trebuie să se dezvolte, să evolueze, dar ca stare trebuie să rămână așa peste ani. Și asta ține de oameni și de iubirea dintre ei. Eu i-am trecut în pomelnic pe toți, alături de mine. Când m-am dus la părintele duhovnic cu un pomelnic cu 2760 de nume mi-a spus ”de azi ești pomenită chiar dacă nu vii la biserică”. Și când te pomenește așa un preot, trebuie să te rogi pentru toate sufletele din viața ta și din jurul tău”.

Cristina Mircea