În România, țară care se află pe locul 1 în Europa și locul 2 în lume la numărul de decese provocate de Covid, pandemia a scos monștrii din culcușuri și i-a transformat în ”influenceri”. După modele deja consacrate de senatoarea Șoșoacă, Dana Budeanu. Bahmuțeanca și alți specialiști în boli infecțioase, s-a apucat de live-uri o individă din Piatra-Neamț care s-a dus, așa, ca un cetățean cu drepturi, să filmeze spitalul și să spună lumii că este ”o liniște înmormântală” în curte și niciun pacient, probabil din cei conectați la gurile de oxigen, nu iese la geam să vadă ”dacă ninge, dacă plouă”. Fără să întrebe nimic pe nimeni, individa mai face ”dezvăluirea”, bazată strict pe propriile-i opinii, că spitalul modular e gol, nefolosit și mort. Și acest ”filmuleț” a strâns, în câteva ore, peste 50.000 de vizualizări, însoțite de felicitări pentru curajul de a spune ”adevărul”. Iar adevărul, prezentat de Libertatea, cu fotografii din interiorul modularului ATI, nu din curte unde se aștepta ”doamna” să vadă bolnavii la ferestre, arată trist: 26 de oameni intubați, dintre care nu se știe dacă și câți vor supraviețui. Acum puțin timp, șeful secției ATI declara că 85% dintre pacienții ajunși la reanimare pierd lupta cu virusul. În fața unei asemenea realități, întrebări de tipul ”Vă dați seama unde este Covidul?”, ”Vă dați seama în ce eroare trăim?” sunt dovada lipsei de moralitate, a carențelor de educație și a ticăloșiei capabile să construiască o ”celebritate” efemeră pe cadavre. Pe cadavrele celor care ”cred”, refuză vaccinul, refuză internarea, refuză intubarea, dar nu pot ”refuza” decesul.
În cazul acestui live s-a sesizat cineva de la fundația ”Dăruiește viață”, a reacționat, iar poliția s-a autosesizat. N-a întocmit dosar penal nimănui, ci a anunțat doar că se fac verificări în vederea luării măsurilor legale, ”cu privire la săvârșirea infracțiunii de comunicarea sau răspândirea, prin orice mijloace, de știri, date sau informații false ori de documente falsificate, cunoscând caracterul fals al acestora”.
Întrebarea este de ce nicio instituție națională nu s-a autosesizat când oameni, care ajungeau în stare gravă la UPU spuneau că nu s-au vaccinat pentru că ”așa au auzit la televizor”? De ce România permite trimiterea la moarte a unor naivi manipulați, în numele libertărții de exprimare? De ce nu-i apără nimeni pe credulii care ingerează orice enormitate și ajung să spună, la 80 de ani, că refuză vaccinul ca să nu rămână sterili? O atitudine fermă se impune cu atât mai mult cu cât suntem penultimii la vaccinare din Europa și primii la morți. Asta în timp ce Italia a suspendat sute de cadre medicale, care au refuzat vaccinul. Pentru că Italia a învățat din experiența Lombardia, iar România nu învață nimic nici din propriile experiențe.
Cristina Mircea
Sursa foto: Libertatea
Niște neuroni defecți, câteva sinapse încâlcite, tupeu întreținut cu niscaiva alcool și molotovu-i gata!
Aruncați un ochi pe profilul de Facebook al individei. Doamne ferește!
Eu văd că bieții oameni sunt lați in paturi cu fire și tuburi pe ei că la Chicago Hope.
Numa de stat la geamuri ca iezii lui Creanga așteptând mama capra cu malaies in calcaies nu le arde lor acum .
Sa iasă la control la madama sa îi vadă .
Ne amintim de Ana Blandiana și al ei popor vegetal !.
Nu om fi toți, dar cei care sunt se încadrează din plin la geniala clasificare 😀
Este o vorbă românească „Deșteptul învață din greșelile altora, dar prostul nici mîcar din greșelile lui!” Știam că este o prevedere legală care permite poliției să o interneze, pe termen nelimitat, la psihiatrie. De ce nu o fac?
Doamna din imagine e o doamna de la barul de la orion ce legătură au, s au deacuma e si doamna o asistenta peste noapte? Chiar nu va e rusine