Ionel Arsene și-a pregătit explicația în cazul unei condamnări: s-a certat cu judecătoarea

1

În așteptarea sentinței în două dosare de corupție, conexate și judecate la Tribunalul Bacău, Ionel Arsene aruncă explicații în cazul unei eventuale condamnări, prin avocatul său, care explică în ce mod se ”luptă” cu judecătoarea de vreun an de zile.

Pentru cine încă nu știe, președintele Consiliului Județean Neamț este acuzat de trafic de influență – ar fi primit 100.000 de euro de la Gheorghe Ștefan, în anul 2013, ca să determine conducerea Agenției Naționale de Integritate să lipească eticheta de ”incompatibil” pe numele lui Culiță Tărâță, care conducea atunci CJ Neamț. De asemenea, Ionel Arsene este acuzat că ar fi cerut un comision de 5% din 60 de milioane de lei, de la directorii firmei Construcții Hidrotehnice SA Iași, în schimbul intervenție sale pe lângă șefii Administrației Naționale Apele Române pentru a-i determina să finanțeze finalizarea contractelor dintre compania din Iași și administrațiile bazinale. Istoricul confruntărilor cu procurorii DNA continuă cu o altă acuzație de trafic  de influență, faptele datând din 2015, când Arsene ar fi intervenit pe lângă primarul de Icușești, pentru ca  firma care construia școala din localitate să subcontracteze lucrările de tâmplărie către o firmă ”prietenă”, că doar așa se fac afacerile în folosul comunității. Și în eventualitatea în care, pentru aceste infracțiuni, l-ar aștepta o condamnare, Ionel Arsene a găsit explicația, relatată pe larg de un site prieten. Dacă nu aveți răbdare să citiți, rezumând, este vorba despre un conflict cu judecătoarea de caz pe care o acuză că l-ar fi întrebat tendențios pe Vasile Panaite (martor în cauză) dacă se ocupă cu traficul de influență și ar fi refuzat să-l audieze, prin sistem videoconferință, pe martorul Horia Georgescu, care nu se putea deplasa. Cine are curiozitatea și determinarea necesare poate citi întreaga epopee aici.

Cristina Mircea

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.