IPS Ioachim Băcăuanul, arhiepiscopul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, tocmai a pierdut un proces, deschis pe numele său civil (Ilie Giosanu), prin avocat, pentru contestarea unei amenzi de 6.000 de lei, aplicate de Inspectoratul Județean de Poliție Neamț. Sancțiunea, mai mult decât meritată, este pentru un fel de magazin bisericesc, amenajat în pridvorul Catedralei Arhiepiscopale din Roman, unde se vând iconițe, cruciulițe și lumânări. Dar nu comerțul în sine este problema, deși ar putea fi dacă ne gândim că este o activitate practicată în toate bisericile fără niciun fel de impozitare și de control, ci felul în care o astfel de ”amenajare” a fost gândită și construită în incinta unui monument istoric. Ramele din PVC au fost montate direct pe pereții pictați, la câțiva centimetru de pisania lăcașului de cult, dovedind un deosebit respect față de valoarea monumentului.
Instanța nu a fost impresionată de argumentele arhiepiscopului și a decis: ”Respinge plângerea contravenţională formulată de petentul Giosanu Ilie în contradictoriu cu intimata Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ, împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria PNTX nr. 0072481/02.03.2020. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare”.
Având în vedere că hotărârea instanței probabil nici n-a fost redactată, presupunem că avocatul o va ataca în termenul legal, la dorința petentului.
Culmea ironiei este că în Catedrala Episcopală este o frescă ”Alungarea vânzătorilor din templu” explicată extrem de sugestiv pe site-ul Doxologia:
„Și intrând El în Ierusalim, toată cetatea s-a cutremurat, zicând: Cine este Acesta? Iar mulțimile răspundeau: Acesta este Iisus, proorocul din Nazaretul Galileii. Și a intrat Iisus în templu și a alungat pe toți cei ce vindeau și cumpărau în templu și a răsturnat mesele schimbătorilor de bani și scaunele celor care vindeau porumbei. Și a zis lor: Scris este: „Casa Mea, casă de rugăciune se va chema, iar voi o faceți peșteră de tâlhari!” (Matei 21, 10-13)
Știm că Domnul Iisus Hristos este izvorul dragostei și al blândeții. Știm că El ne este sprijin și mângâiere în clipele de zbucium. Când citim Evanghelia despre blestemarea smochinului neroditor și alungarea negustorilor din Templul din Ierusalim, parcă ne cuprinde un sentiment de dezamăgire. Oare Îl putem vedea pe Mântuitorul blestemând și apoi punând mâna pe bici și izgonind din Templu pe cei ce-și aveau afacerile aici? Să fim cu luare-aminte, pedeapsa lui Dumnezeu este un mijloc de a îndrepta lucrurile și a le aduce în bună rânduială. Cei din Templu doar culegeau „roade”, speculând buna credință a închinătorilor. Erau un fel de căpușe pe trupul Templului. Atmosfera nu mai era a unei case a Tatălui ceresc, ci semăna tot mai mult cu un bazar zgomotos. Deci era nevoie de o vorbă aspră și de un bici pentru a repune lucrurile pe făgașul lor firesc. Și Domnul Hristos a făcut acest lucru! Noi înțelegem că fiecare creștin trebuie să-și înfrumusețeze sufletul, inima și viața așa cum îi stă bine unui locaș al lui Dumnezeu. Să nu uităm că trupurile noastre sunt temple ale Duhului Sfânt”.
Poate citește și IPS Ioachim Băcăuanul și desființează ”magazinul” din pridvor. Că amenda doar l-a ambiționat să se ”lupte” prin instanță.
Cristina Mircea
Multi dintre ei se cred peste lege si sunt daca nu platesc impozit. Din cauza acestei mentalitati privim de jos la : Suedia,Danemarca etc. Care i diferența intre vrajitorie și evocarea celor sfinte? Nu tot pe acolo dar sub alta formă?
De ce anonim ???
Pentru ca nu vrea sa scrie un prenume oarecare
Dar de ce nu vrea, și de ce oarecare și nu cel care-l poartă?