Vocea Poliției Neamț: ”Nu putem schimba lumea, dar hai să-i schimbăm pe cei din jurul nostru!”

0

Nu-și face niciodată unghiile, se machiază extrem de rar și extrem de puțin, este ”berbec de profesie” (născută pe 29 martie 1981, în Bacău), plină de energie și pregătită, în orice moment al zilei, să facă 3 lucruri în același timp. Citește, studiază și învață orice crede că-i poate folosi. A absolvit 3 facultăți și un master, are studii postuniversitare și visează să facă și un doctorat. Are 3 copii (și-a dorit 5), un soț senzațional, care o susține în tot ceea ce face și trăiește, cu familia, fiecare zi ca și cum ar fi ziua care contează cel mai mult. ”Vreau neapărat ca puii ăștia să aibă amintiri frumoase cu noi, pentru că doar cu atât rămân”. A îmbrăcat haina de polițist acum 6 ani, deși cu un an înainte ar fi spus un ”nu” clar și categoric acestei posibilități, și-și dorește foarte mult să arate oamenilor ce colegi faini are.

  • ”Făceam expertize contabile și aveam o firmă unde organizam petreceri pentru copii. Mi-era bine.”

Ramona Ciofu s-a născut într-o familie de oameni simpli – tata șofer pe TIR, mama muncitoare în fabrica de hârtie de la Letea – dar care au făcut tot ce-au putut ca să-și vadă cei doi copii realizați.

La sfatul tatei am început să fac chimie alimentară, n-am profesat nici măcar o zi, n-am simțit că e vocația mea, dar am făcut-o 5 ani și e o facultate foarte grea. În timpul primei facultăți m-am apucat să fac marketing, am simțit că am o fire creativă, iar după ce m-am angajat în poliție am făcut și dreptul. Cred că am să studiez până la adânci bătrâneți, nu pot să stau fără să citesc, fără să învăț ceva. Când m-am hotărât să candidez pentru un post de agent de poliție eram expert contabil judiciar, făceam expertize contabile, și aveam o firmă unde organizam petreceri pentru copii. Mi-era bine, doar că aveam o viață foarte zbuciumată, eram mereu pe drumuri, fugeam după echipă. Soțul meu e polițist, iar socrul a fost ofițer la centrul zonal, se ocupa de comunele din jurul Bacăului. Știam cât de grea este meseria de polițist dar am văzut la socrul meu cât de pasionat este, chiar și după ce-a ieșit la pensie. Era genul de om care-și lua sacul de dormit și dormea la serviciu ca să-și rezolve spețele. N-am văzut așa ceva până la el”.

Amintirile despre examenul pentru postul de agent se leagă de antrenamentele zilnice (după un program strict stabilit de soțul ei), de concurența mare (peste 30 de candidați pe un singur loc la Postul de poliție Sărata – o comună atractivă pentru că e foarte aproape de Bacău) și de frigul cumplit pe care l-a suferit în timpul probelor sportive, pe o vreme complet neprietenoasă – ploaie, gheață și vânt.

”Experiența de polițist la sat a fost cea mai faină din viața mea. M-am apropiat extraordinar de mult de comunitate, mi-am adus copiii, l-am adus pe soțul meu și a făcut cursuri de autoapărare acolo, am făcut școală de vară, dar câte n-am făcut. O dată, la o întâlnire, era neîncăpător căminul cultural, venise și presa, venise și lumea, făcusem și o expoziție de fotografie și eu trebuia să le vorbesc oamenilor de acolo din sat, pe limba lor, despre cât de importante sunt valorile. Le-am vorbit despre familie, i-am pus pe copii și pe părinți să-și facă felicitării unii altora, să-și dăruiască gânduri, am încercat să-i apropii. Erau foarte mulți părinți plecați în străinătate și copii lăsați în grija bunicilor. Și am simțit nevoia să mă apropii de ei într-o altfel de manieră și să le arăt că noi polițiștii suntem oameni și facem parte din comunitate”.

  • ”Se întâmplă foarte multe lucruri bune în poliție care nu sunt promovate”

Cariera de polițist la sat a Ramonei Ciofu nu a fost doar luminoasă. Oamenii din Sărata erau cuminți, dar echipa de intervenție aronda 4 comune în care era viață de noapte intensă.

Am avut situații în care mi-a fost frică. Lumea se ceartă, se bate, te duci la intervenții la 112 și ești expus. Au fost momente în care a contat foarte mult vorba calmă. E foarte bună combinația dintre puterea bărbatului și prudența femeilor. Cred că asta e formula ideală într-o echipă de intervenție. Trebuia să intervenim la scandaluri prin discoteci, prin baruri. Bine, sunt și situații în care singura intervenție eficientă este cea a mascaților”.

În martie anul acesta, Ramona a dat examen pentru trecerea în corpul ofițerilor, pe funcția de purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Neamț. Au încurajat-o toți cunoscuții, spunându-i că i se potrivește o astfel de ”misiune”, chiar dacă presupune naveta de la Bacău, la Piatra-Neamț. Se trezește dimineața, la 5,30 și la 6,10 cel târziu pleacă din Bacău, ca să respecte viteza legală, mai ales că a luat și amendă pentru că a călcat prea mult pedala de accelerație.

E o muncă pe care n-ai cum să o faci decât în echipă. Fără colegii mei, aș fi zero în postura de purtător de cuvânt pentru că trebuie să reușesc să comunic atât de bine și să-i conving, în vremurile în care toată lumea aruncă pietre spre instituția poliției, că e bine să și ieșim. Nu e ușor să expui un coleg, chiar pe pagina instituției, când urmează sute de comentarii jignitoare. Ține tot de noi să-i consiliem și să le explicăm cât de important este să creăm o stare ”de a fi” prin a promova și lucrurile bune. Se întâmplă foarte multe lucruri bune în poliție care nu sunt promovate. Îmi doresc foarte mult ca lumea să vadă cât de faini sunt colegii mei. Asta mi-aș dori din tot sufletul. Dacă mâine aș pleca de la Neamț și aș putea să spun că măcar cu 1% am îmbunătățit percepția publicului despre colegii mei, cred că aș fi cea  mai fericită. Știu povești atât de frumoase, dar protagoniștii lor nu vor să fie scrise. S-au promovat foarte mult exemplele negative și lumea e tentată să jignească înainte de a vedea despre ce este vorba”.

  • ”De când avem copiii, n-am ieșit niciodată eu și Florin singuri, ori suntem toți, ori niciunul”

Fetițele Ramonei Ciofu sunt niște talente. Anastasia (10 ani) pictează și a antrenat-o și pe mama ei, Antonia (8 ani) cântă. Și amândouă își împart după-amiezile între gimnastică, dansuri și canto.

Pictez, m-am apucat odată cu Anastasia. Bunicii sunt foarte prezenți în viața noastră, ne-au recomandat un pictor pe care l-am adus acasă și primul ei tablou a ieșit extraordinar de frumos. Ea este leoaică. Leii sunt sensibili și țin în ei foarte mult și am simțit nevoia să-i dau o supapă de refulare. Eu mă axez pe partea naivă a picturii, nu consider că sunt un artist, dar îmi umplu timpul liber. Antonia are 8 ani și cântă. E plină de energie de când se trezește și până când adoarme, parcă o pune cineva în priză. Ari are 2 ani. El ne-a învățat cât de importanți suntem în viața copiilor. Când este răcit, doarme doar pe pieptul meu. De când avem copiii, n-am ieșit niciodată eu și Florin singuri, ori suntem toți, ori niciunul și în vacanțe și peste tot suntem împreună ca mușchetarii. Florin nu iubește marea, el preferă muntele, copiii sunt mici și abia așteaptă să meargă la mare, să se joace în nisip. Încercăm să facem ceva tot timpul, ne punem pe listă ce vizităm azi, ce facem mâine, îl luăm și pe Ari în ham și plecăm la drum”.

Viața de dincolo de vacanțe presupune decizii. Iar Ramona a decis să-și mute fetele la școală, de la oraș, la țară, la Sărata. A încântat-o faptul că în clasa Antoniei sunt doar 12 copii, iar în cea a Anastasiei 20. Altfel de timp pentru dascălii care, la oraș, se împart între 40 de copii într-o oră. La teme, bunicul este suveran.

Bunicii trebuie să-și petreacă timpul cu nepoții, ca să rămână tineri. Dacă Anastasia nu l-ar stresa pe bunicul, să se ciondănească pe o soluție de matematică, n-ar fi amândoi așa de vioi”.

Cu o viață de familie armonioasă, cu socrii alături, cu un soț care a învățat-o ce înseamnă inteligența emoțională, Ramona Ciofu nu putea decât să se dedice binelui. Crezând în binele și în lumina din fiecare om.

Nu putem schimba lumea, dar hai să-i schimbăm pe cei din jurul nostru! Noi pe copii, că ei sunt mediul nostru, copiii pe prietenii lor, noi pe vecini și tot așa și se mărește lanțul faptelor bune”.

Cristina Mircea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.