Întorși acasă după misiunea din Grecia, cei 142 de pompieri, printre care și 12 militari din Neamț, au fost avansați în grad, în cadrul unei ceremonii care a avut loc astăzi, 30 august, la Centrul de Coordonare și Conducere a intervenției de la Ciolpani, festivitate la care au participat ministrul de Interne Lucian Bode, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență Raed Arafat și un reprezentant al ambasadei Greciei la București.
Proaspătul plutonier adjutant Dragoș Dodo Buțurcă, unul dintre pompierii de la Detașamentul Piatra-Neamț, ne-a spus câteva cuvinte despre misiunea abia încheiată: ”După drumul obositor, de câteva ore bune, ne-am confruntat cu temperaturile foarte ridicate, generate de incendiile de amploare. Toată misiunea noastră s-a desfășurat sub coordonarea pompierilor greci, cu care ne-am înțeles foarte bine. Am vorbit în engleză. Am fost undeva aproape de Atena. În prima zi când am ajuns erau diferite focare în pădure, într-o zonă de munte foarte stâncoasă, cu acces foarte dificil. Am mers mai mult pe jos decât cu mașinile, am acționat cu furtunul, dar și cu vermorelele, cărând, practic apă. În a doua zi a început să bată vântul, vegetația foarte uscată s-a aprins foarte tare, și s-a dezvoltat rapid incendiul. Munceam în două schimburi și în 6 zile am reușit să stingem. Ne-au ajutat foarte mult tehnica nouă pentru incendiile de pădure și experiența acumulată în țară. Am fost felicitați de pompierii greci pentru felul în care am acționat, iar lumea ne saluta și ne aplauda pe stradă”.
Dragoș Buțurcă lucrează din anul 2010 la Detașamentul de pompieri Piatra-Neamț și urmează o tradiție de familie. Tatăl lui a fost cel care le-a insuflat ambilor băieți pasiunea pentru această meserie, și atât Dragoș, cât și Cătălin (abia trecut în rezervă din cauza unei probleme de sănătate) au lucrat numai la intervenție. Felicitări tuturor pompierilor care-și fac meseria cu responsabilitate!
Cristina Mircea
Sunt mult mai grele incendiile de padure in Romania. La noi acasă nu se opreste misiunea dupa ora 22,la noi nu se respectă nicio norma de securitate. Se carau sacii de apă cca 30l in spate prin prapastii la ora 2 noaptea,până faceai entorsă si erai certat ca nu ai fost atent.