Izvorul de slatină de la Cuejdiu – colmatat de torenți; primăria a găsit soluții

2

Foarte cunoscut pentru calitatea extraordinară, izvorul de slatină de la Cuejdiu, comuna Gârcina a fost colmatat de torenții formați în pădure după ploile torențiale din vara acestui an. Știind că oamenii vin de peste tot după slatină, primarul a montat un alt tub, lângă cel pe care l-a pus anul trecut și acum a fost înfundat cu pământ.

”Am reamenajat, am pus noi un alt tub lângă izvorul vechi și urmează să-i montăm un fel de acoperiș și să-l amenajăm ca să poată lua lumea slatină”, a declarat Mihai Gavril Gontaru, primarul de Gârcina. ”N-au fost exploatări forestiere în zonă, pur și simplu a venit apa mare de la ploile astea și a inundat vechea fântână, a colmatat-o și nu mai ieșea slatină, era doar apă. Noi am găsit izvorul inițial, care era de zeci de ani, i-am montat un tub mai mare, de 6 metri, și cetățenii vor putea lua din nou slatină de acolo”.

Cristina Mircea

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.