Andrei Carabelea: ”Am primit mai multe mesaje decât voturi; mi se cereau locuri de muncă, locuințe sau contracte”

• interviu cu cel mai criticat primar de Piatra-Neamț

– Pentru ce sunteți recunoscător și cui?

– Sunt recunoscător oamenilor care s-au alăturat unei misiuni foarte îndrăznețe fără a pune întrebarea ”Dar mie ce-mi iese?”. E acel lucru care m-a îngrozit, pentru că-l aud de prea multe ori. Vă mărturisesc că n-am pus niciodată întrebarea asta și am fost la zeci de discuții care vizau poate chiar viitorul meu profesional, cariera, niciodată n-am întrebat ce voi câștiga material. Sunt recunoscător tuturor oamenilor pe care i-am văzut că au această mentalitate. Și de când sunt primar, diferența asta este cumva mai accentuată. Vă dau un exemplu care m-a frustrat foarte mult: imediat după câștigarea mandatului, am primit mai multe mesaje decât voturi. Felicitări care păreau condiționate de ceva.

– Care este decizia spontană și importantă pe care ați luat-o în ultimul timp?

– 90% din deciziile mele sunt spontane. O decizie care contează pentru oraș este legată de faptul că nu am obținut avizul de mediu pentru amplasarea unui loc de joacă pe Cozla. Neavând avizul de mediu puteam să mergem înainte, așa cum s-a mai întâmplat pe Cozla, doar pentru că a existat o încăpățânare. Eu n-am această încăpățânare, mai ales că sunt conștient că ceea ce-mi doresc să fac în oraș nu reprezintă niciun fel de amenințare pentru mediu și prefer să conving pe toată lumea, arătând această adaptabilitate în funcție de context. Și decizia a fost că am mutat proiectul în ștrand.

– Care este locul care vă place cel mai mult în Piatra-Neamț?

– Îmi place tot orașul, mai ales când îmi imaginez cum o să fie. De fiecare dată când merg în oraș văd foarte multe lucruri care mă dezamăgesc sau mă frustrează astăzi, pentru că sunt primar. De regulă ai tendința de a-l înjura sau de a-l critica pe cel pe care-l poți învinovăți pentru felul în care arată orașul. Astăzi singurul responsabil pentru felul în care arată orașul sunt eu. Știu că acest oraș va arăta diferit în viitor, dar nu pot dintr-o dată să le fac pe toate.

– Prietenii pe care-i aveați încearcă să profite de noul dumneavoastră statut?

– Sunt unii care au încercat, dar cei care mă cunosc bine nici n-au făcut-o. Mă trezesc adesea cu afirmații de genul ”am vorbit cu primarul, știe despre asta”. Și le cer tuturor colegilor, tuturor celor care pot fi influențați de vreo afirmație de felul acesta, să ceară semnătura mea sau să mă contacteze să verifice direct de la mine această informație. Pentru că nimeni nu vreau să profite de statutul meu decât orașul. Ce m-a descurajat că începusem să spun despre mesajele de felicitare, în 90% dintre ele mi se cereau locuri de muncă, locuințe sau contracte. Și chestia asta m-a durut.

* ”Să nu tratezi propriile decizii ca fiind ușor de dărâmat, doar pentru că cineva nu crede în ele”

– Aveți vreun model în administrație pe care-l admirați?

– Am mai multe modele în administrație și în politică. Clar, reperul după care mă ghidez este domnul Bolojan. Am fost la dumnealui, am avut o discuție și am văzut cam cum trebuie să gândească un primar care vrea să aibă rezultate. Autoritatea funcției depinde foarte mult și de autoritatea politică și de felul în care reușești să ții alături o majoritate. Mai ales într-un oraș, cumva viciat de soartă, care nu are șansa unei majorități clare în consiliul local. Niște banale regulamente, niște banale măsuri coercitive au creat valuri de critici. Eram orașul cu cea mai mică taxă de deblocare roți – 30 de lei pentru a sancționa o persoană care nu plătește parcarea de pe domeniul public. Și am mărit această taxă de la 50 de lei, fiind în continuare cea mai mică taxă din țară. Și a explodat orașul, dar este o explozie amplificată artificial, această taxă nu se aplică oamenilor de bună credință. Este o taxă care are scopul de a educa că nu e proprietatea ta domeniul public. Iar aici este una dintre lecțiile pe care le-am învățat de la domnul Bolojan: să nu tratezi propriile decizii ca fiind ușor de dărâmat, doar pentru că cineva nu crede în ele!

– Ce vă face fericit?

– Mă face fericit să văd rezultate. În momentul de față, nivelul de fericire este cel mai jos din întreaga mea existență, pentru că rezultatele se lasă greu așteptate. Mai ales că vin din zona civilă, unde rezultatele se vedeau imediat, pentru că reușeai rapid să antrenezi niște oameni care să creadă într-un proiect, într-o idee și să lucreze la implementarea acelei idei. Aici echipa există deja, pe de o parte aparatul de specialitate, pe de altă parte echipa politică, pe de altă parte colegii din zona alianței majoritare pe care mă bazez pentru proiectele administrative. Lucrurile se întâmplă întotdeauna în funcție de cum lucrează oamenii și atunci îmi iau această energie pozitivă din faptul că nu trebuie să negociez foarte mult cu partenerii pe care-i am.

– Credeți că greșiți undeva în comunicarea cu oamenii de aveți parte de atâtea critici?

– Categoric. Îmi place să comunic rezultate, iar indicatorii mei de performanță se bazează pe ceea ce realizez astăzi. Unii primari își concentrează activitatea pe următoarele proporții: 95% comunicare și 5% acțiune. Am fost și forțat de împrejurări să mă concentrez pe acțiuni, pentru că am avut viceprimarii suspendați. Sunt peste 9 luni de mandat în care eu n-am avut o lună viceprimarii alături pentru a putea să le deleg din acele activități pe care credeam că altcineva le duce bine, iar eu să mă pot focusa pe acele obiective macro pe care să și comunic. Prin urmare a trebuit să sacrific de undeva. Epuizarea, volumul de muncă, înverșunarea care s-a creat, îndreptățită până la urmă pentru că după 30 de ani oamenii așteaptă dintr-o dată să se întâmple totul rapid și bine, au afectat comunicarea. Iar eu am buget de 4 luni și, neavând buget, n-am putut să inițiez niciun proiect. După ce-am avut buget, m-am lovit de termene:  durează două luni perioada achiziției pentru proiectare, dacă nu este nicio contestație, în alte două, trei, patru luni poți avea proiectul, dacă nu este ceva complex, iar după aceea durează încă două luni procedura pentru licitația de execuție.

– Care este valoarea la care țineți și regula pe care nu vreți niciodată să o încălcați?

– Oamenii își ghidează viața, în general, după valori și după principii. Și eu îmi categorisesc valorile pe 3 niveluri – valoarea de bază, aceea pe care n-aș încălca-o nici dacă aș fi în pericol de moarte, este ecologia. Consider că planeta aceasta, pentru a supraviețui, are nevoie de o mai bună conștientizare asupra nevoii de a conserva mediul.

– Ați fost trădat? Cum îi tratați pe trădători?

– Cred că e cea mai urâtă lecție a politicii. Dar trădările se întâmplă și în viața de zi cu zi până la urmă, că te deranjează o atitudine sau te simți bârfit și percepi chestia asta ca pe o trădare din partea unui apropiat. Însă politica are cele mai urâte lecții cu privire la trădare. Cum îi tratez pe trădători? Îi pun la locul lor. Nu e cazul să le întind mâna după ce m-au trădat, dar nici nu sunt genul înverșunat. Dacă este vorba despre o persoană cu care trebuie să colaborez, deși îi știu și-i recunosc în privire potențialul de trădător, încerc să previn și să anticipez niște riscuri, dar pentru binele comunității, eu voi lucra cu acea persoană.

A consemnat Cristina Mircea