După gafa din luna aprilie, când Primăria Piatra-Neamț a interzis accesul echipei la stadion (pentru o datorie de 18.000 de lei, care putea fi eșalonată fără să trântească nimeni poarta în nasul fotbaliștilor) a avut loc și ”recidiva”: clubul a fost obligat să plătească în avans curentul electric pentru funcționarea instalației de nocturnă, la meciul CSM Ceahlăul – CSM Bacău. Altfel spus, desfășurarea meciului a fost condiționată de achitarea de urgență a sumei de 848 de lei (adresa primăriei este datată 27.07.2023, iar meciul a avut loc vineri seara, pe 28 iulie). O dovadă că, dincolo de declarațiile de susținere, între primărie și club se poartă un ”meci” prin corespondență și presiuni, fără urmă de fair-play.

Din partea primăriei a ”marcat” și acum același ”golgheter”: directorul executiv al Direcției patrimoniu – Irina Știrbu.
Iată ce spunea primarul Andrei Carabelea pe 3 aprilie: ”Astăzi la Stadionul Municipal s-a petrecut o situație neplăcută și regretabilă, pe care nu trebuie să o deconteze primarul. Pentru că, de fapt, eu nu am fost consultat și nici măcar informat de colegii din subordine înainte de interzicerea accesului echipei în baza sportivă. Le-am cerut colegilor care sunt responsabili în mod direct explicații pentru decizia luată și pentru comunicarea deficitară, care au dus la crearea situației de azi. De asemenea, am dispus măsuri pentru ca astfel de situații să nu se mai repete! În acest moment, echipa de fotbal Ceahlăul își desfășoară în continuare antrenamentele și meciurile oficiale pe Stadionul Municipal în aceleași condiții ca și până acum. Eu sunt și rămân un susținător al echipei. Hai Ceahlăul!”.
Să reținem esențialul: ”am dispus măsuri pentru ca astfel de situații să nu se mai repete!”.
În aprilie, Direcția patrimoniu era în subordinea viceprimarului Alin Lehăduș (care a declarat că nici el n-a știut nimic), acum s-a ”mutat” la viceprimarul Marius Irimia, care de altfel a și semnat adresa nr. 30403, prin care clubul era informat că trebuie să plătească 2000 de lei chiria pentru teren și în avans cei 848 de lei pentru electricitate. De ce în avans? Logic, pentru că s-au dispus ”măsuri pentru ca astfel de situații să nu se mai repete!”. Nu mai ținem fotbaliștii la poartă, îi punem să joace pe întuneric! Și nu despre bani este vorba, că nu stătea bugetul primăriei – din care s-au plătit cu generozitate 650.000 de lei doar pentru ”decontaminarea” fostei grădini zoo, de exemplu – în suma de 848 de lei. Ci despre maniere și modul de a transmite mesaje. Să ceri banii înainte pentru un serviciu pe care nu l-ai prestat încă nu pare deloc atributul unei instituții respectabile, deschise spre colaborare și susținere.

”Luni voi avea o întâlnire cu doamna de la Direcția patrimoniu să văd ce se întâmplă, de ce și cum, să văd protocolul încheiat între primărie și CSM , dacă este vreo prevedere că se plătește înainte și mă voi lămuri dacă e vorba despre rea-voință sau aplicarea protocolului”, a declarat viceprimarul Marius Irimia.
”Doamna Știrbu nu a vrut să aprindă nocturna decât cu banii în avans. Am plătit de urgență. Niciodată n-am plătit în avans pentru utilizarea nocturnei. Asta a fost o solicitare nouă. Mai precizez că, pentru a primi licența pentru Liga 2, tot doamna Știrbu nu a vrut să semneze protocolul de colaborare pentru acest sezon, până când nu am achitat integral toate datoriile la zi”, a declarat Anton Ioan Măzărianu, finanțatorul CSM Ceahlăul.
Concluzii: După promovarea în Liga 2, Primăria Piatra-Neamț a promis că va sprijini clubul, dar n-a alocat (încă) niciun leu pentru sezonul competițional care începe peste o săptămână (doar a premiat fotbaliștii). În acest context, refuzul de a aprinde nocturna până nu are banii în cont, nu este doar nepotrivit, ci și nedrept. Exact ca un fault de cartonaș roșu. Sau, mă rog, galben…
Cristina Mircea







