Prefectul de Neamț despre ”condamnarea” lui Ion Rotaru: ”Este în postura unui cetățean liber, care are de îndeplinit obligații”

0

Ideea că primarul Ion Rotaru a fost condamnat pentru conflict de interese a provocat cel puțin o reacție fermă din partea unui membru PNL din comuna Alexandru cel Bun, care i-a cerut să demisioneze. ”Domnul primar a fost condamnat pentru fapte ce au implicat autoritatea funcției pe care a dobândit-o prin votul cetățenilor și nu prin greșeli din viața civilă ceea ce face și mai necesară DEMISIA de urgență din funcția pe care o deține, dacă undeva mai există o urmă de demnitate…”, susține Mugurel Burdulea, care a demisionat el însuși din PNL, nemulțumit că partidul nu-i retrage edilului sprijinul politic.

Însă condamnarea lui Ion Rotaru, fiind cu amânarea aplicării pedepsei, nu are, practic, niciun efect asupra mandatului de primar, nu-i impune niciun fel de interdicții privind funcția și nici nu va apărea în cazierul judiciar.

mostbet mostbet az mostbet mostbet az pin up pin up az mostbet pin up

Singurele obligații pe care trebuie să le respecte Ion Rotaru, timp de 2 ani, stabilite prin hotărârea judecătorească sunt: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Neamţ, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

Puțin cam tehnic, Adrian Niță, prefectul de Neamț – cel care ar fi trebuit să emită ordinul de încetare a mandatului primarului Ion Rotaru, dacă ar fi fost cazul, a explicat ce înseamnă amânarea aplicării pedepsei: ”Prin sentința penală pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț la data de 04.08.2022, în dosar nr.404/279/2020 (definitivă prin respingerea de către Curtea de Apel Bacău a apelurilor formulate în cauză) a fost stabilită pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare în sarcina inculpatului Rotaru Ion și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66, alin.1 lit.a și b Cod penal (dreptul de a fi ales de autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție publică care implică exercițiul autorității de stat). Prin aceeași sentință, în temeiul art.83, alin.1 Cod penal a fost amânată aplicarea pedepsei și a pedepsei complementare pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești. Astfel, în raport de instituţia „amânării aplicării pedepsei” trebuie să precizăm că potrivit dispoziţiilor art. 90 din Codul penal efectele amânării aplicării pedepsei reprezintă suma înlesnirilor puse la dispoziţia infractorului care, în cadrul termenului de supraveghere, execută măsurile obligatorii şi obligaţiile individualizate prin hotărârea instanţei de judecată, fără privare de libertate, primeşte ajutorul, controlul şi asistenţa necesare din partea serviciului de probaţiune şi a organelor specializate pentru a îndeplini măsurile şi obligaţiile impuse, în aşa fel încât, după perioada de supraveghere, pedeapsa să nu se mai aplice. Cu alte cuvinte, persoana faţă de care s-a stabilit o pedeapsă penală se poate manifesta liber în limitele stabilite concret prin aplicarea acestei măsuri favorabile de individualizare a pedepsei. Efectele amânării aplicării pedepsei sunt provizorii, până la expirarea termenului de supraveghere, şi definitive, după acest termen.

După cum precizează şi textul normativ pe durata termenului de supraveghere este obligatorie executarea măsurilor de siguranţă şi a obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea judecătorească amânarea producând efecte şi asupra pedepselor complementare. Principalul efect al amânării aplicării pedepsei rezidă în faptul că persoana faţă de care s-a stabilit o pedeapsă penală, în mod provizoriu, nu va fi supusă niciunei decăderi, interdicţii sau incapacităţi şi nu i se vor înscrie în cazierul judiciar antecedente penale. Acest efect îl pune pe cel condamnat în postura unui cetăţean liber, dar care are de îndeplinit măsurile şi obligaţiile stabilite de instanţa de judecată şi îi impun acestuia o conduită bună pentru resocializare.

În acest sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală prin Decizia nr. 17/A din 19 ianuarie 2015 care a dispus că instituţia „amânării aplicării pedepsei” este incompatibilă cu pronunţarea unei hotărâri de condamnare.

Potrivit dispoziţiilor art. 160 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, încetarea de drept a mandatului de primar poate surveni numai în cazul condamnării persoanei în cauză printr-o hotărâre judecătorească definitiv㸠ori, în speţa de faţă a fost doar stabilită o pedeapsă penală (adică, a fost individualizată), d-l Rotaru Ion nefiind şi condamnat la executarea pedepsei (indiferent de forma în care s-ar fi dispus aceasta)”.

Cristina Mircea

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.