Inaugurare spre neuitare: o sală de clasă de la ”Calistrat Hogaș” poartă numele profesorului Boris Alexianu

0

Amprenta lăsată de profesorul emerit Boris Alexianu nu doar asupra fiilor, nepoților și elevilor săi, ci asupra tuturor celor care l-au cunoscut și l-au prețuit are de ieri, 4 noiembrie, încă o dimensiune: o sală de clasă din Colegiul Național ”Calistrat Hogaș”, care-i poartă numele. La inaugurarea – elegantă și emoționantă – au participat foști și actuali profesori, elevi care vor învăța în clasa proaspăt reamenajată și membri ai familiei Alexianu.

mostbet mostbet az mostbet mostbet az mostbet pin up mostbet mostbet

Ideea ca o sală de clasă să poarte numele profesorului Boris Alexianu a fost a profesoarei Brîndușa Andrei, omul de mare sensibilitate care conduce școala, iar panglica inaugurală a fost tăiată de doamna director, împreună cu Ruxandra, singura nepoată a profesorului.

Bunicul a fost pentru mine și este pentru mine lumină efectiv, cred că e cuvântul care-l descrie cel mai bine. Bunătatea, blândețea, armonia lui interioară m-au impresionat atât de profund încât mi-e greu să găsesc cuvinte ca să pot descrie chiar și relația pe care am avut-o cu bunicul. Suntem 3 nepoți, eu, Codrin și Eduard și toți 3 am fost profund marcați de personalitatea bunicului nostru. El ne-a transmis calm, spiritualitate, blândețe, eleganță – nu se așeza la masă fără să fie îmbrăcat în costum, povești, aventuri. Provenea dintr-o familie bună, de notari, din satul în care s-a născut în Basarabia, tatăl lui a fost deportat, el a trebuit să se refugieze în România alături de cele două surori și de mama lui, avea o vârstă fragedă când a trecut granița, dacă-mi amintesc bine 14 ani. Și-a continuat studiile, inclusiv cele superioare, după care a intrat în armata română și a primit cea mai înaltă distincție: Steaua României în grad de cavaler. La primirea soldaților, la Sibiu, bunica mea a aruncat un buchet de flori și acel buchet de flori l-a nimerit pe el călare. El a zărit-o și a căutat-o tot Sibiul până a găsit-o, și așa a început una din cele mai frumoase povești de dragoste pe care eu le cunosc. Practic, după moartea bunicului meu, bunica imediat s-a îmbolnăvit de crunta boală Alzheimer, ea refuzând să facă față unei realități fără bunicul. Ce pot să  mai spun este că, în calitate de pedagog, bunicul a marcat generații întregi de elevi. Poza aceea din clasă, cu el în alb, alături de copiii îmbrăcați în negru este la Colegiul de orfani, el acolo a ales să fie profesor ca să se îngrijească de acești orfani de război, el însuși fiind orfan de război. I-a marcat pe elevii lui prin ceea ce ne-a învățat și pe noi – blândețe și curățenie sufletească, adică nu a fost doar un profesor bun, cât mai ales un pedagog excepțional, dar în același timp a fost un om simplu, modest. Dintre elevii lui, mulți au ajuns profesori și nu doar la Calistrat Hogaș, bună parte din profesorii mei i-au fost elevi bunicului, iar eu am învățat la Liceul de informatică”.

  • Un caiet de planificare, cu însemnări despre fiecare elev

După slujba de sfințire a sălii de clasă, directoarea Brîndușa Andrei a spus câteva cuvinte ținând la piept, ca pe o comoară, un caiet de planificare a lecțiilor – o dovadă a pasiunii și seriozității cu care profesorul Alexianu înțelegea să-și facă meseria, având în atenție fiecare copil în parte. Sigur, cei prezenți au fost invitați să-l răsfoiască și să facă fotografii. Primul care a deschis caietul, cu grijă, a fost chiar unul dintre nepoții profesorului, cel care a citit, de altfel, și un scurt discurs de suflet, din partea familiei.

 Profesoara Brîndușa Andrei, care ține foarte mult la relația dintre comunitate și școală, și-i consideră pe ”copiii Alexianu” ca fiind parte a propriei familii, ne-a povestit cum i-a cunoscut: ”Anul trecut am făcut evenimente de zilele școlii și a fost un concert în memoria domnului profesor. Atunci i-am cunoscut nepoții și le-am propus, pentru că am văzut că sunt niște copii care într-adevăr își iubesc bunicul și-l apreciază, să dăm numele domnului profesor unei săli de clasă. Și în această sală am pus câteva lucruri și câteva rânduri despre bunicul lor și ei s-au oferit să ne ajute în amenajarea sălii de clasă. Am făcut organizarea cu telefoane, prin mesaje, nu ne-am întâlnit deloc până astăzi. Și totul a ieșit pe măsura admirației și respectului foștilor elevi pentru domnul profesor, un profesor care a îndrumat generații întregi, un profesor care l-a susținut pe Valeriu Arteni, fost ambasador al României, să-și continue studiile și de asemenea a încurajat o mulțime de copii, elevi ai școlii, să urmeze studii superioare, mai ales pe filiera umanistă.

Înainte de a muri, domnul profesor a lăsat cu limbă de moarte să fie purtat prin fața școlii și când a ajuns cortegiul, mașina mortuară s-a stricat și așa a mai stat puțin în locul pe care l-a iubit atât de mult. Acum are o clasă cu numele lui. E un vis împlinit”.

Cristina Mircea

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.