Compania Apa Serv – amendată de Protecția Consumatorilor

0

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Neamț informează consumatorii cu privire la rezultatele acțiunilor de control efectuate la operatorul economic Compania Județeană Apa Serv S.A., ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public, a sesizărilor primite și a disfuncționalităților majore apărute în furnizarea serviciului de alimentare cu apă.

În urma investigațiilor derulate de comisarii CJPC Neamț, s-a constatat că întreruperile și restricționările frecvente ale furnizării apei potabile au afectat în mod grav populația din orașul Târgu Neamț și din comunele Agapia, Bălțătești, Grumăzești, Răucești și Vânători-Neamț.

S-au avut în vedere următoarele elemente relevante:

Gravitatea disfuncționalităților a fost constatată și prin Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Neamț nr. 10/26.08.2026 („situație de urgență generată de eșecul utilităților publice”), fiind reținute avariile repetate la magistrala de aducțiune.

Potrivit art. 6 pct. 6.4 din contractul de furnizare/prestare, operatorul are obligația să asigure continuitatea serviciului la parametrii fizici și calitativi prevăzuți de lege.

Conform art. 7 pct. 7.3 lit. a) din contract, utilizatorii au dreptul la o reducere de 30%/lună din valoarea facturii curente în caz de nefurnizare a apei la parametrii contractuali.

Având în vedere că furnizarea apei potabile reprezintă un serviciu public esențial, CJPC Neamț a aplicat  două sancțiuni contravenționale în temeiul O.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, pentru nerespectarea obligațiilor contractuale și pentru comportament incorect în relația cu consumatorii. De asemenea a fost dispusă măsura acordării bonificațiilor pentru servicii necorespunzătoare, în conformitate cu art. 7 pct. 7.3 lit. a) și art.23 din Contractul de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, consumatorilor casnici afectați din orașul Târgu-Neamț și comunele Agapia, Bălțătești, Grumăzești, Răucești și Vânători-Neamț, pentru perioada iulie-septembrie 2026.

Notă: În condițiile legii, procesul-verbal de contravenție poate fi atacat de operator în termen de 15 zile de la comunicare, caz în care executarea măsurilor se suspendă până la o hotărâre judecătorească definitivă.

Mesaj către consumatori:

CJPC Neamț reafirmă sprijinul ferm acordat cetățenilor și asigură comunitățile locale că Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor monitorizează continuu piața serviciilor publice esențiale,  în vederea asigurării respectării drepturilor legitime ale tuturor consumatorilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.