Un urs în vârstă de aproximativ 4 ani, prins într-o sârmă, într-o zonă accidentată de pe Grințieșul Mare, a fost împușcat după ce tranchilizarea nu a avut efectul dorit. Primărița Ana Buștihan spune că, din cauza poziției în care se afla ursul, substanța nu ar fi ajuns în țesutul muscular și s-ar fi oprit în stratul de grăsime.
La fața locului s-a deplasat echipa de intervenție, fiind întrunită și comisia care urma să stabilească modul în care animalul putea fi eliberat. Ursul era foarte agitat și după două tentative de tranchilizare, comisia a decis să-l împuște.
”Am așteptat 20 de minute, apoi alte 20 de minute și tranchilizantul n-a avut niciun efect. Seringile erau goale, dar conținutul n-a ajuns în mușchi. Sunt foarte multe fructe anul ăsta și urșii ăștia mai mici, care nu sunt primiți în pădure de cei mari, au ajuns o prezență obișnuită prin sate, pe ulițe și în apropierea gospodăriilor”, a mai precizat primărița de Grințieș.
Cristina Mircea
N.B. Foto din arhivă.







