Intervenție extrem de grea a salvamontiștilor în Munții Tarcăului, victima nu avea decât o șansă: transportul cu elicopterul

0

Un bărbat cu multiple fracturi și posibilă ruptură de ficat a fost scos în viață astăzi, 21 octombrie, din Munții Tarcăului, după o intervenție a salvamontiștilor într-o zonă greu accesibilă, la altitudinea de 1250 de metri și la o temperatură de – 4 grade Celsius. Victima a suferit traumatisme atât de grave, încât n-ar fi rezistat transportului cu targa.

”Bărbatul s-a accidentat în timp ce fasona un brad și a suferit un traumatism sever toraco-abdominal, cu fractură de bazin și posibilă ruptură de ficat. Era instabil hemodinamic, dar conștient. Era în vârful Tarcăului, aproape de Brateșul Unguresc, drumul fiind plin de noroi și bălți înghețate. Medicii au fost urcați cu TAF-ul și au ținut victima în viață până ce a fost disponibil un elicopter de la Brașov. Extracția pe cale terestră ar fi durat mai mult de 4 ore, iar omul nu avea nicio șansă să fie scos în viață din pădure. A fost o intervenție grea prin natura terenului și a situației, un caz fără variante. Dacă era ceață sau bătea vântul nu putea veni elicopterul. Și comunicațiile s-au făcut cu dificultate, abia undeva într-un vârf din apropierea versantului care duce la Brateșul Unguresc s-au putut trimite coordonatele la dispeceratul aero.. Elicopterul a aterizat fără probleme, pe un platou, a preluat victima și a transportat-o la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov. Mulțumim medicilor SMURD, piloților, personalului elicopterului SMURD Brașov și implicit Departamentului pentru Situații de Urgență pentru implicarea în rezolvarea acestui caz”, a declarat Raul Papalicef, șeful Serviciului Salvamont Neamț.

mostbet mostbet az mostbet mostbet az pin up pin up az mostbet pin up

Din păcate, un județ bogat în zone montane nu are nici acum un elicopter care să poată interveni imediat când se întâmplă astfel de accidente.

Cristina Mircea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.