Înaltă tehnologie: ”zid de sprijin” din răchită pe un drum din comuna Girov

1

De câteva zile, de când au descoperit ”minunea” de pe strada Preot Boca din satul Căciulești, locuitorii din comuna Girov se întrec în a-și da cu părerea despre autorii ”realizării”, făcând – inevitabil – comparații cu un muzeu al satului și ironizând primarul. Primarul, însă, a aflat astăzi (4 ianuarie) despre gărdulețul de răchită și, după ce i-am solicitat un punct de vedere, s-a dus la fața locului. Inițial a spus că trebuie să fie vreo glumă proastă a unor cetățeni din zonă, cu care a mai avut probleme de curând (au încercat să mute un indicator rutier și a fost nevoie de intervenția poliției). Ulterior, Vasile Ciubotaru s-a lămurit că nu e vorba despre vreo tentativă de compromitere a lucrărilor de modernizare a drumului comunal: ”Noi suntem în stadiul de recepție. Domnii de la DRUPO – am vorbit cu inginerul – au ceva o procedură de stabilizare, ei au făcut gărduțul, mi-au explicat ceva tehnic, dar eu nu mă pricep. Ideea e că trebuie să se întărească asfaltul, acolo era o gârlă, dar nu mai curge de zeci de ani și asta a fost soluția. Au spus ei o denumire, dar n-am reținut-o. Eu am înțeles că e provizoriu, oricum drumul noi îl recepționăm și după aceea este în garanție parcă 3 sau 5 ani. Dacă – Doamne ferește! – se întâmplă ceva, sunt obligați să remedieze situația”.

Ionel Ana, directorul general al DRUPO, ne-a declarat că nu se poate pronunța până nu va vedea exact despre ce este vorba, dar a precizat că ”gărduț de nuiele se făcea acum mulți ani”. Iacă se face și acum! Probabil de către meseriașii care cred în eficiența metodelor de pe vremuri – care nu se mai regăsesc în normativele actuale, obligatorii de altfel! Să fie ”buna execuție” binecuvântată și garanția îndelungată!

mostbet mostbet az mostbet mostbet az pin up pin up az mostbet pin up

Cristina Mircea

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.