Având în vedere numărul mare de declarații de salubrizare transmise în această perioadă, municipalitatea extinde punctele de depunere a documentelor și pune la dispoziția cetățenilor canale distincte pentru transmiterea declarațiilor și solicitarea de informații.
Adresa de e-mail declaratiisalubrizare@primariapn.ro va fi utilizată exclusiv pentru transmiterea declarațiilor de salubrizare. Pentru întrebări suplimentare privind taxa de salubrizare sau activitatea de colectare a deșeurilor, cetățenii se pot adresa la infosalubrizare@primariapn.ro . Separarea celor două canale de comunicare va permite gestionarea mai eficientă a declarațiilor și a solicitărilor de informații.
Pentru pietrenii care aleg să depună declarația în format fizic, pe lângă ghișeele Direcției de Taxe și Impozite, documentele vor putea fi depuse și la Centrul de Informare Turistică, situat în Piața Petrodava nr. 1, în zona magazinului Winmarkt, începând de mâine, 21 octombrie, în intervalul orar 08:00-16:30 (luni-joi) și 08:00-14:00 (vineri). Măsura urmărește reducerea timpului de așteptare și evitarea aglomerației la ghișee.
De asemenea, în contextul numeroaselor solicitări privind calendarul de colectare a deșeurilor, Municipiul Piatra-Neamț pune la dispoziția cetățenilor două numere de telefon: 0748 146 808 și 0748 146 798 (disponibil și pe WhatsApp). La aceste numere pot fi solicitate informații despre programul și activitatea de colectare a deșeurilor.
Termenul-limită pentru depunerea declarațiilor de salubrizare este 20 noiembrie 2026. Reamintim faptul că acestea pot fi descărcate de aici https://www.primariapn.ro/directia-taxe-si-impozite-acte-necesare și pot fi trimise pe adresa declaratiisalubrizare@primariapn.ro
Compartiment Promovare și Mass-Media







