Ce urmăresc, de fapt, testările psihologice la care sunt supuși anual pompierii și cât de mult pot spune acestea despre starea psihică a unui angajat? Șeful ISU Neamț, generalul de brigadă Mihai Ciprian Mitrea, explică faptul că evaluarea nu poate anticipa evoluția comportamentului unei persoane, ci verifică dacă aceasta este aptă pentru funcția pe care o ocupă.
„Acea testare psihologică atestă o stare de moment, cea din momentul testării și vizează, în cazul nostru, o perspectivă profesională: urmărește, în principal, dacă angajatul este apt pentru funcția pe care o ocupă și pentru provocările specifice activității profesionale”, a explicat generalul Mihai Ciprian Mitrea.
Testele sunt diferite în funcție de responsabilitățile angajatului, existând evaluări distincte pentru personalul cu funcții de conducere și pentru cel cu funcții de execuție, iar evaluarea psihologică este una dintre obligațiile angajatorului de a verifica periodic aptitudinea personalului pentru activitatea pe care o desfășoară, la fel cum sunt urmărite condiția fizică și starea de sănătate prin evaluări și analize medicale.
Complexitatea testărilor psihologice este reflectată și de numărul mare de candidați declarați inapți, în fiecare an, la admiterea în structurile Ministerului Afacerilor Interne. Însă, apropo de regretabilul eveniment de la Barticești, nu se referă la viața personală.
„Ca să citești toată dimensiunea interioară a unui om cred că trebuie niște testări mult mai extinse față de ceea ce înseamnă partea profesională”, a mai precizat generalul Mitrea.
Evaluarea începe cu teste de logică și matematică, menite să solicite și să obosească mintea, după care urmează un chestionar cu aproximativ 300 de întrebări, prin care este conturat profilul psihologic.
În ceea ce privește situația de la ISU Neamț, instituția nu mai are un psiholog propriu de aproximativ un an și jumătate. Generalul Mitrea a menționat că activitatea de evaluare psihologică a fost asigurată prin psihologul alocat de la Suceava și că nu au existat sincope în efectuarea evaluărilor.







