Traseele nemarcate – capcana promovată pe internet: ”Puteam avea o tragedie de cod roșu în Ceahlău”

0

Sâmbătă, 22 august, a fost o zi cumplit de grea pentru salvamontiștii din Neamț: două accidente grave, produse aproape în același timp, în două zone foarte dificile. În Ceahlău, un turist din Cluj a supraviețuit unei căderi de aproximativ 30 de metri după ce a părăsit traseul turistic și a intrat pe o rută nemarcată. În Cheile Bicazului, o femeie de 60 de ani a fost lovită de o piatră desprinsă din versant și a suferit o fractură de picior, cu plagă hemoragică.

Cazul din Ceahlău a fost însă cel care a mobilizat o operațiune deosebit de complicată și readuce în atenție un fenomen despre care salvamontiștii avertizează de ceva vreme: traseele nemarcate promovate pe rețelele sociale drept aventuri spectaculoase.

Bărbatul, în vârstă de 42 de ani, din Cluj, a ajuns la Dochia împreună cu soția și copiii. El a plecat pe un traseu nemarcat, între schit și Dochia, a ajuns într-o zonă cu pereți de stâncă și a căzut în gol aproximativ 20-30 de metri. Când salvatorii au ajuns la el, situația era dramatică. Avea piciorul stâng fracturat, ambele brațe rupte și un traumatism cranio-cerebral acut deschis, cu mai multe plăgi profunde. A fost nevoie de o operațiune de aproximativ cinci ore pentru a-l scoate din zona periculoasă și a-l coborî până la Duruitoarea. Salvatorii au făcut mai multe lansări în coardă, iar ulterior victima a fost preluată de un elicopter SMURD de la Iași și transportată, după stabilizare, la Târgu Mureș.

Șeful Salvamont Neamț, Raul Papalicef, spune că accidentul putea avea urmări tragice: „Omul a plecat singur, nevasta și copiii au rămas la Dochia, a coborât un vâlcel, undeva între schit și Dochia, la un moment dat este perete, probabil a dislocat o bucată de stâncă, cert este că atunci când echipa de intervenție a ajuns acolo turiștii au spus că au scăpat cu viață. Puteam avea o tragedie de cod roșu în Ceahlău, dacă bolovanul o lua la vale pe poteca aia de 35-40 de centimetri care trece pe lângă pereți. Poteca era plină, ieri au fost 1.000 de oameni în masiv”, povestește șeful Salvamont Neamț.

Pentru Raul Papalicef, cazul este și un motiv de îngrijorare în legătură cu felul în care sunt promovate anumite zone de munte pe internet. Tot mai mulți influenceri ajung pe trasee nemarcate, filmează locurile și le prezintă publicului ca pe niște experiențe pe care oricine le poate încerca. Numai că muntele nu funcționează după regulile rețelelor sociale. Un traseu nemarcat poate arăta foarte bine într-un videoclip și poate părea ușor atunci când este parcurs de cineva care cunoaște zona. În realitate, turiștii care încearcă să reproducă traseul pot ajunge într-un teren instabil, fără să știe unde sunt pericolele și fără să aibă posibilitatea unei retrageri rapide.

„Zonele din afara traseelor turistice au o sumedenie de capcane, bolovani desprinși de o avalanșă de acum un an, doi, care stau în echilibru precar. Dacă ai călcat pe el, a plecat. Vreau să atrag atenția asupra fenomenului diverșilor influenceri care recomandă și promovează aceste trasee necomerciale, zic ei, sau trasee nemarcate, punând practic viața oamenilor în pericol. Este un fapt trist și agravant, care se întâmplă în majoritatea masivelor importante din România și cred că este timpul ca autoritățile să ia măsuri”, a mai precizat Raul Papalicef.

  • Două intervenții grave aproape simultan

În timp ce salvamontiștii se luptau cu terenul dificil din Ceahlău pentru a ajunge la turistul căzut, o altă echipă intervenea în Cheile Bicazului. Acolo, o femeie de 60 de ani, din Iași, se afla pe un traseu turistic atunci când a fost lovită de o piatră desprinsă din versant. Inițial, la caz au plecat două echipaje Salvamont Neamț. După declanșarea intervenției din Ceahlău, unul dintre ele a fost rechemat pentru a suplimenta echipa care lucra la extragerea bărbatului din Cluj.

Pentru evacuarea femeii, Salvamont Neamț a cerut sprijinul colegilor de la Salvamont Harghita, care au trimis o echipă. Împreună, salvatorii au acordat primul ajutor, au evacuat victima și au predat-o echipajului medical.

Cristina Mircea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.