Galeriile de Artă „Lascăr Vorel” din Piatra-Neamț, învită publicul iubitor de artă, până pe 31 august, la expoziția de pictură „Cotidian” a artistului Emil Lazăr, ce expune pentru prima dată la Piatra-Neamț (membru al Uniunii Artiștilor Plastici, filiala Buzău).
Expoziția cuprinde un număr de 41 de lucrări realizate în tehnica ulei pe pânză și are o tematică diversă, o corelare între sacru și profan, îmbinând astfel tablourile cu reprezentări religioase cu cele ce prezintă imagini din mediul rural, peisaje, portrete, ipostaze cotidiene inedite surprinse de artist și transpuse pe pânză în maniera proprie deosebită.
Conceptul expozițional ne este prezentat de către artist în următoarele rânduri: „Expoziția de pictură „Cotidian” propune un demers artistic amplu și coerent, construit în jurul unei tensiuni fertile dintre sacru și profan, dintre memoria lumii rurale și fragilitatea contemporaneității. Ansamblul lucrărilor configurează un univers vizual dens, în care experiența existenței cotidiene este transfigurată prin mijloace plastice expresive, iar banalul capătă valoare simbolică și dimensiune meditativă.
Discursul artistic se dezvoltă pe două direcții aparent divergente, dar armonizate într-o viziune unitară: pe de o parte, evocarea spațiului rural tradițional, surprins în momente de muncă, ritual și conviețuire cu natura, iar pe de altă parte, reinterpretarea unor teme spirituale și existențiale, filtrate prin sensibilitatea unui limbaj plastic contemporan. Artistul nu urmărește reprezentarea anecdotică a satului, ci transformă universul rural într-un pretext pentru reflecția asupra timpului, memoriei și identității colective.
Lucrările inspirate din cotidianul satelor de pe Valea Râmnicului Sărat impresionează prin autenticitatea atmosferei și prin forța evocatoare a imaginii. Personajele – bătrâni, țărani, femei surprinse în activități domestice sau figuri aflate în raport direct cu animalele și natura – devin simboluri ale unei lumi aflate într-un proces lent de dispariție. Nu există idealizare idilică a ruralului; dimpotrivă, artistul surprinde cu luciditate asprimea și demnitatea unei existențe marcate de muncă și de continuitatea tradiției. În acest sens, compozițiile amintesc, prin sinceritatea expresiei și gravitatea umană, de dimensiunea simbolică a realismului social prezent în pictura europeană modernă.
Seria lucrărilor cu tematică religioasă ocupă un loc central în economia expoziției. Reinterpretările inspirate din iconografia creștină, din tema Pietà sau a coborârii de pe cruce, nu sunt simple exerciții de virtuozitate academică, ci devin meditații asupra suferinței, sacrificiului și fragilității condiției umane. Artistul reconfigurează structurile compoziționale clasice într-o manieră personală, fragmentând spațiul și suprapunând registre simbolice care transformă scena sacră într-o experiență profund contemporană, cu aluzii clare la problemele actuale ale omenirii, precum războiul.”
Emil Lazăr este născut în data de 7 martie 1967, în comuna Berezeni, județul Vaslui.
Educație și formare
2018 – 2021 Facultatea de Arte, Universitatea „Dunărea de Jos” Galați, România;
2003 – 2007 Facultatea de Matematică – Informatică, Universitatea din București, România.
Experiență profesională
Expoziții personale:
Iulie 2026, „Cotidian”, Galeriile de Artă „Ion Andreescu”, Buzău, România;
Ianuarie 2026, „Spre uitare”, Galeriile de Artă Focșani, România;
Octombrie-noiembrie 2025, „Tradiție și actualitate”, Galeria de Artă „Miler Art”, La Senia, Spania;
iunie 2023, „Materie”, Galeriile de Artă „Ion Andreescu”, Buzău, România.
Expoziții de grup și saloane:
decembrie 2025 – ianuarie 2026, Bozart, Galeriile de Artă „Ion Andreescu”, Buzău, România;
octombrie 2025, Bienala de Pictură ”Alexandru Ciucurencu”, Tulcea, România;
august 2025, Bienala Internațională de Grafică Mică de la Iași, Iași, România;
august 2025, Expoziție-Concurs de Artă Plastică Contemporană „Saloanele Moldovei”, ediția a XXXV-a, Bacău – România și Chișinău –Republica Moldova;
august 2025, Concurs Internațional „Gheorghe Petrașcu”, ediția a III-a, Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” Tecuci, România;
iulie 2025, „Metamorfoze Vizuale”, Galeriile de Artă ale Academiei Române, București, România;
iulie 2025, Salonul Internațional de Arte Vizuale „Marta Bibescu”, ediția a II-a, Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia;
mai 2025, „Metamorfoze vizuale”, Galeriile de Artă „Nicolae Mantu”, Galați, România;
aprilie 2025, „Metamorfoze vizuale”, Galeriile de Artă „Ion Frunzetti”, Bacău, România;
noiembrie 2024, Bienala Națională de Artă „Gheorghe Petrașcu”, ediția a XVII-a, Târgoviște, România;
octombrie 2024, Bienala Internațională de Artă Contemporană „Ion Andreescu”, ediția a XIV-a, Buzău, România;
octombrie 2024, Salonul Național de Arte Vizuale „Interferențe”, ediția a XIII-a, Botoșani, România;
iunie 2024, Bienala Internațională de Artă Contemporană „Nicolae Tonitza”, Bârlad, România – lucrare nominalizată la secțiunea „Pictură”;
decembrie 2023, Expoziție „Filiala 55”, Galeriile de Artă „Ion Andreescu”, Buzău, România;
noiembrie 2023, Expoziție „Contact Art”, Galeriile de Artă „Ion Andreescu”, Buzău, România;
2023, Expoziție – Concurs de Artă Plastică Contemporană „Saloanele Moldovei – ediția a XXXIII-a” , parteneriat cu Ministerul Culturii, Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” și Uniunea Artiștilor Plastici din Republica Moldova;
Septembrie 2023, Expoziție de grafică, pictură și sculptură „Expresivități plastic în arta momentului”, Muzeul Județean „Ștefan cel Mare”, Vaslui, România;
2023, Salonul Național de Plastică Mică, ediția a XXIV-a, Brăila, România;
decembrie 2022, Salonul anual 2022 „Bozart”, Buzău, România;
2022, Simpozion de arte vizuale „Buzău – oraș deschis artei”, ediția a IV-a, Buzău, România;
noiembrie 2022, Bienala Internațională de Desen Arad, Arad, România;
octombrie 2022, Bienala Internațională de Artă Contemporană „Ion Andreescu”, ediția a XIII-a, Buzău, România;
octombrie-noiembrie 2022, Bienala Națională de Artă „Camil Ressu”, ediția a II-a, Muzeul de Arte Vizuale, Galați, România;
2021, Bienala Națională de Arte plastice LASCĂR VOREL, ediția XVII, Piatra-Neamț, România;
2021, Expoziția „Atelier”, Galeria de Artă „Nicolae Mantu” , Galați, România;
2021, „Expresii în pastel”, Galeria de Artă a Teatrului Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”, Galați, România.
Tabere de creație:
august 2026, tabără de creație, plein air, „Demersuri artistice pe Valea Râmnicului Sărat”, ediția a IV-a, subsemnatul în colaborare cu Primăria Chiojdeni, Primăria Vintileasca, Primăria Bordești, Primăria Jitia, Primăria Dumitrelti, județul Vrancea, Primăria Râmnicu Sărat, județul Buzău, România;
august 2023, tabără de creație, plein air, „Demersuri artistice pe Valea Râmnicului Sărat”, ediția a III-a, subsemnatul în colaborare cu Primăria Chiojdeni, Primăria Vintileasca, Primăria Bordești, județul Vrancea, România;
iunie 2023, tabăra națională de documentare și creație „Măgura art 2023”, ediția a XI-a, Buzău, România;
august 2022, tabără de creație, plein air, „Demersuri artistice pe Valea Râmnicului Sărat”, ediția a II-a, subsemnatul în colaborare cu Primăria Chiojdeni, Primăria Vintileasca, Primăria Jitia, Primăria Dumitrești, județul Vrancea, România;
iulie 2021, tabără de creație, plein air, „Demersuri artistice pe Valea Râmnicului Sărat”, ediția I, subsemnatul în colaborare cu Primăria Chiojdeni și Primăria Vintileasca, comuna Chiojdeni, județul Vrancea, România;
Ilustrare carte, „Călător într-un veac tulburat”, Ed. Vanemonde, București, 2026;
Ilustrare carte, „Legendă și destine, Cronica familiei Alexeanu Buttu”, Ed. Vanemonde, București, 2023.







