Bărbat arestat după ce fiica lui, în vârstă de 11 ani, l-a reclamat pentru viol

0

Un bărbat  în vârstă de 48 de ani, din Răucești, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce ambele sale fiice ale sale au reclamat că au fost victimele unor abuzuri sexuale. Fata în vârstă de 11 ani îl acuză de viol, iar sora ei (17 ani) a reclamat atingeri cu caracter sexual.

Anchetatorii îl cercetează pentru viol săvârșit asupra unui minor, agresiune sexuală asupra unui minor, în două acte materiale, și coruperea sexuală a minorilor în formă continuată. Măsura arestării preventive a fost dispusă la solicitarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț. Inculpatul a atacat decizia, însă contestația nu a fost încă soluționată.

mostbet mostbet az mostbet mostbet az mostbet mostbet mostbet az mostbet mostbet az mostbet az

În ultimii ani, părinții fetelor au lucrat, pe rând, în străinătate. În perioada în care mama era plecată la muncă, cele două copile rămâneau în grija tatălui și atunci s-ar fi produs faptele reclamate de mezina familiei.

În primăvara acestui an, după revenirea mamei în țară și plecarea tatălui la muncă, fata cea mică i-a povestit prin ce a trecut. Mama a sesizat imediat Poliția, iar cazul a intrat în atenția procurorilor și a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Neamț.

La solicitarea polițiștilor, specialiștii DGASPC au evaluat situația familiei și au dispus consilierea psihologică a copilei. Deoarece tatăl se afla în afara țării, nu s-a impus instituirea unei măsuri speciale de protecție.

În timpul anchetei, și sora mai mare a reclamat că ar fi fost victima unor fapte cu caracter sexual, cu ani în urmă. Bărbatul a fost ridicat de anchetatori după ce s-a întors în România, iar procurorii au cerut arestarea sa preventivă, urmând ca după încheierea cercetărilor să-l trimită în judecată.

Cristina Mircea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.