Joi, 2 iulie 2026, de sărbătoarea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, în comuna Rășinari, județul Sibiu, vor avea loc manifestări comemorative dedicate părintelui Nicolae Grebenea (25 octombrie 1905 – 2 iulie 2006), la împlinirea a 20 de ani de la nașterea sa în ceruri.
Cu acest prilej va fi lansată și lucrarea „Preot Nicolae Grebenea «Prezent!» în dosarele Securității”, semnată de Florin Alistar, o ediție care readuce în atenția publicului una dintre cele mai impresionante arhive de urmărire întocmite de aparatul represiv al statului comunist.
Părintele Nicolae Grebenea a fost una dintre personalitățile marcante ale Ortodoxiei românești din secolul al XX-lea. Preot, profesor și fost deținut politic, acesta a trecut prin anii grei ai persecuției comuniste, fiind urmărit timp de decenii de Siguranța Statului și ulterior de Securitate. Experiențele sale din detenție au fost consemnate în cunoscuta carte memorialistică Amintiri din întuneric, considerată una dintre mărturiile importante despre represiunea exercitată împotriva clerului și intelectualității române în perioada comunistă.

Lucrarea lansată la Rășinari reprezintă un omagiu adus părintelui de către Florin Alistar, fiu duhovnicesc al acestuia, pe care l-a cununat în anul 1992. Publicată în 2025, în cinci volume, la Editura Printhouse din Iași, cartea reconstituie și organizează pentru editare peste 5.000 de pagini din dosarele de urmărire întocmite de serviciile secrete ale statului, începând cu perioada Siguranței și continuând cu cea a Securității comuniste. Documentele oferă o imagine detaliată asupra modului în care funcționa mecanismul represiv al regimului și asupra presiunilor la care au fost supuși slujitorii Bisericii.
Organizatorii îi invită pe toți cei care l-au cunoscut pe părintele Nicolae Grebenea sau doresc să îi descopere viața și mărturia de credință să participe la evenimentul comemorativ, dedicat memoriei unui preot care a rămas un simbol al demnității și al rezistenței spirituale în fața persecuției.








