Rezultat remarcabil pentru Clubul Sportiv Delmadi Piatra-Neamț la Campionatul Național de Înot pentru Copii de 10 ani

0

Clubul Sportiv Delmadi Piatra-Neamț a reprezentat cu succes municipiul la Campionatul Național de Înot pentru Copii de 10 ani, desfășurat în perioada 20–21 iunie 2026 la bazinul din Bacău, competiție organizată de Federația Română de Natație și Pentatlon Modern.

O evoluție deosebită a avut sportivul Festila Ioan Cristian, care s-a clasat în primii 10 înotători din țară în proba de 50 m liber, într-o competiție la care au participat aproximativ 200 de copii. Acesta a mai concurat și în probele de 100 m liber, 50 m fluture, 50 m bras, 50 m spate și 100 m spate, acumulând o experiență valoroasă la nivel național.

mostbet mostbet az mostbet mostbet az mostbet mostbet mostbet az mostbet

De asemenea, Diaconu Smaranda Ioana a participat la probele de 50 m liber, 50 m spate, 100 m spate, 100 m liber, 50 m bras și 50 m fluture. Aflată la început de drum în sportul de performanță, sportiva a obținut timpi promițători și a demonstrat un potențial important pentru competițiile viitoare.

„Se putea obține un rezultat și mai bun, însă trebuie să ținem cont că acesta a fost primul Campionat Național pentru acești copii. Este nevoie de mai multă maturitate și seriozitate în abordarea probelor de concurs. În sport, componenta psihică este extrem de importantă, mai ales la un astfel de nivel competițional. Cel mai important este că am acumulat experiență și ne acomodăm treptat cu rigorile unor competiții oficiale de anvergură. Le transmit sportivilor mei să fie pe viitor mai receptivi, mai ambițioși și mai hotărâți în competiții”, a declarat antrenorul Zaharia Adrian.

Activitatea competițională a clubului continuă și în weekendul următor, când va participa la Campionatul Național de Înot pentru Copii de 11 ani, ce va avea loc la Reșița. Clubul va fi reprezentat de doi sportivi, Matei Catană și Anisia Cazacu, calificați încă din primăvară prin îndeplinirea baremelor necesare.

Totodată, antrenorul Zaharia Adrian va participa la această competiție și în calitate de arbitru desemnat de Federația Română de Natație și Pentatlon Modern.

Clubul Sportiv Delmadi Piatra-Neamț le mulțumește sportivilor, părinților și tuturor celor care susțin performanța și dezvoltarea înotului de performanță, contribuind la formarea noilor generații de campioni dar si antrenorului federal pentru încredere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.