Pe 25 martie, de Ziua Poliției Române, celebrăm oamenii din spatele uniformei – profesioniștii care, dincolo de intervenții, rapoarte și misiuni, trăiesc emoții, își asumă responsabilități uriașe și învață, zi de zi, ce înseamnă echilibrul între datorie și viața personală. Astăzi vă invităm să descoperiți povestea unui tânăr polițist, Agent principal de poliție Țăranu Alexandru Daniel din cadrul Poliției orașului Bicaz- Formațiunea Rutieră, care a ales această profesie din convingere și pasiune.
A îmbrăcat uniforma în anul 2018, după absolvirea Școlii de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” din Cluj-Napoca. Privind în urmă, spune fără ezitare că ar face aceeași alegere: „Îmi place ceea ce fac în prezent și, dacă ar fi să dau timpul înapoi, aș face aceeași alegere fără îndoială”.
Dorința de a deveni polițist s-a conturat încă din gimnaziu. A ales un profil uman la liceu pentru a se pregăti temeinic pentru admiterea în școală. Nu a fost o întâmplare, nici o influență de moment, ci o decizie asumată, construită pas cu pas.
Ca orice absolvent aflat la început de drum, a avut și temeri. Cea mai mare? Să păstreze o imagine profesionistă și transparentă a instituției în fața cetățenilor.
Primii doi ani de activitate i-a petrecut la Postul de Poliție Bicazu Ardelean. Acolo a trăit una dintre intervențiile care i-au rămas întipărite în memorie.
Într-o iarnă grea, a fost sesizat că, în urma unui conflict familial, un bărbat se retrăsese la o colibă cu intenția de a-și pune capăt zilelor. Zona era dificilă, necunoscută pentru el la acel moment. Cu sprijinul unui reprezentant al primăriei, a ajuns în vârful unui deal acoperit de zăpadă, unde bărbatul îi aștepta amenințând că îi va stropi cu acid de baterie și apoi va bea din aceeași sticlă.
„Atunci am realizat cât de mult înseamnă comunicarea”, povestește polițistul.
Nu forța, nu autoritatea, ci răbdarea și dialogul au făcut diferența. I-a ascultat oful și, pas cu pas, a reușit să-l convingă să iasă din colibă. Bărbatul a fost preluat de ambulanță, iar intervenția s-a încheiat fără tragedii.
Acea experiență l-a făcut să înțeleagă că meseria nu este „atât de roz precum părea” și că, uneori, în mâinile polițiștilor stau decizii care pot schimba destine.
Când iese din tură, viața lui este una obișnuită. Își dedică timpul familiei și odihnei, încercând să păstreze un echilibru între profesie și viața personală.
Pasiunea care îl ajută să se relaxeze este pescuitul. Ieșirile în natură sunt modul lui de a-și încărca bateriile după misiuni dificile. Liniștea apei contrastează puternic cu agitația intervențiilor. Recunoaște că meseria l-a schimbat încă de la debutul carierei:„Te maturizează foarte mult, vezi viața prin alți ochi și înveți să iei decizii importante”.
Pentru el, camaraderia în poliție înseamnă totul: „Dacă nu ai o echipă bine închegată, nu vei reuși nimic. Orice misiune, oricât de simplă ar fi, devine aproape imposibilă. Dar, cu o echipă unită și puternică, toate par mai ușoare, iar șansele de reușită cresc. ”Într-o profesie în care fiecare decizie contează, sprijinul colegilor face diferența între eșec și succes.
Cu ocazia Zilei Poliției Române, transmite un mesaj simplu, dar profund: „Aș vrea ca oamenii să știe că pot avea încredere în această instituție, că suntem acolo pentru a-i proteja în fiecare moment.
25 martie nu este doar o zi aniversară. Este un prilej de recunoaștere a sacrificiului, devotamentului și responsabilității asumate zilnic de cei care poartă uniforma.
Dincolo de insignă și atribuții, există oameni. Iar poveștile lor merită spuse.







