Accident grav pe pârtie: o femeie de 54 de ani a suferit o amputare parțială a piciorului

0

Un accident extrem de grav a avut loc pe pârtia din Durău, unde o femeie în vârstă de 54 de ani, din Republica Moldova, a suferit o amputare parțială a membrului inferior în urma unui impact violent cu un parapet de protecție.

Femeia cobora pârtia cu o viteză mare, fără a frâna, moment în care s-a izbit de sistemul de protecție. Deși aceste dispozitive sunt concepute pentru a reduce riscul traumatic până la un anumit prag de viteză, ele nu pot anula complet consecințele unui impact produs la viteză excesivă.

mostbet pinup sekabet mostbet az mostbet mostbet mostbet az mostbet mostbet

În urma coliziunii, femeia a suferit o fractură cominutivă deschisă de gambă. Ambele oase ale membrului inferior — tibia și peroneul — au secționat aproape în totalitate planurile musculare, rezultând o amputare parțială accidentală a labei piciorului. Hemoragia a fost masivă.

Primul salvator ajuns la fața locului a intervenit prompt, aplicând un garou pentru limitarea pierderii de sânge, imobilizând membrul afectat și protejând extremitățile osoase. După sosirea ambulanței, victima a fost stabilizată împreună cu echipajul Serviciului de Ambulanță Județean și transportată de urgență la spital.

”Ne aflăm la mijlocul sezonului de iarnă, un sezon marcat nu doar de un număr mare de accidente, ci și de gravitatea lor. Se înregistrează frecvent fracturi, traumatisme cranio-cerebrale și leziuni ale coloanei vertebrale. Factorul comun al acestor evenimente este, de cele mai multe ori, unul singur: viteza excesivă și necontrolată.

Asemenea traficului rutier, și pe pârtie viteza poate genera situații cu urmări dramatice. Sistemele de protecție sunt proiectate să diminueze riscul, nu să îl elimine complet — o realitate adesea înțeleasă greșit de practicanții sporturilor de iarnă.

Urmează o perioadă aglomerată, cu vacanțe și sute de copii pe pârtii.
Responsabilitatea fiecăruia poate face diferența dintre distracție și tragedie”, transmite Salvamont Neamț.

Cristina Mircea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.