Ediţia a XXXVI-a, organizată de Teatrul Tineretului sub coordonarea managerului Andrei Merchea, s-a desfăşurat între 31 octombrie şi 9 noiembrie 2025 şi a fost curatoriată de Paul Chiribuţă, actor şi conferenţiar universitar. Selecția spectacolelor din acest an, propusă de curator, reprezintă o privire de ansamblu asupra creaţiei actoriceşti, reunind pe câţiva dintre cei mai experimentați actori, reprezentanţi ai diferitelor generaţii de artişti. Spectacolele, produse în stagiuni diferite, au drept numitor comun importanţa acordată artei actorului ca nucleu al artei teatrale.
Conceptul ediției, formulat de Paul Chiribuţă, directorul și curatorul acestei ediții a Festivalului de Teatru Piatra Neamț:
Cea de-a XXXVI-a ediție a festivalului Teatrului Tineretului Piatra Neamț este dedicată ACTORULUI, celui care face vizibil, invizibilul gândului, al straturilor profunde ale trăirilor noastre și care are curajul să pună la dispoziția spectatorilor ființa sa prin care putem vedea măreția, dar și abisul condiției umane. Domnul Radu Penciulescu, marele om de teatru și pedagog, definea actorul ca pe un om dilatat, adică un om capabil să absoarbă, să înțeleagă și să recompună structuri psihice diferite. Teatrul propune o călătorie paradoxală plecând de la ficțiunea textului dramatic, pe care o decodează în acțiunile reale ale actorului pe scenă, pentru ca, în final, să recompună o altă ficțiune, cea a spectacolului. Această călătorie între real și posibil creează teritoriul dintre lumi, în care actorul antrenează publicul la temperatura situațiilor excepționale. Teatrul, spre deosebire de filozofie, nu caută adevărul absolut, ci încearcă, cu mijloacele sale, să limpezească orizontul de unde acesta se poate privi. Procesul intim prin care gândul capătă forma unei emoții, a unui gest inspirat sau a unui angajament imediat este cadoul pe care actorul îl oferă în fiecare seară publicului. Actorul atinge treapta cea mai înaltă a profesiei atunci când devine cutia de rezonanță a întregii umanități și poate exersa în fața publicului minunata “meserie” de OM, cum afirma Laurent Terzieff.
Managerul Andrei Merchea prefaţa astfel evenimentul:
Festivalul de Teatru Piatra-Neamţ a fost, încă de la începuturile sale, un prilej de întâlnire: între generaţii, între diferite forme de expresie teatrală, între feluri de a privi lumea.
Dacă ediţia de anul acesta e dedicată actorului, aş spune că la Piatra-Neamţ actorul e mai mult decât un creator: este un mediator între trecut şi viitor, între memoria acestui teatru şi întrebările lumii de azi.
Teatrul Tineretului a fost mereu un loc al începuturilor. Aici s-au născut direcţii artistice, dar şi curajul de a greşi frumos, de a experimenta, de a pune umanul înaintea convenţiei.
Ediţia de anul acesta continuă această tradiţie – aceea a descoperirii şi provocării, a legăturii vii dintre artişti şi public.
Cred că teatrul are sens doar atâta timp cât rămâne un loc al întâlnirii autentice. Iar la Piatra Neamţ, această întâlnire se petrece, an de an, sub semnul tinereţii – nu al vârstei, ci al spiritului curios. Tinereţea spiritului este cel mai vechi obicei al TT.
Într-o lume în care ţipetele sunt tot mai multe, dar tot mai puţin auzite, teatrul are datoria de a sparge marea surdină a obişnuinţei.
În piesa „Aşteptându-l pe Godot,” Samuel Beckett atenţionează: Văzduhul e plin de ţipetele noastre. Dar obişnuinţa e o mare surdină. Festivalul nostru este o încercare de a rupe această tăcere, de a reda auzului şi privirii tot ce încă vibrează, caută şi respiră sens.
Iar cine poate face asta mai deplin decât actorul – cel care dă trup invizibilului şi face din fiinţa lui un loc al întâlnirii dintre lumi?
Pe scurt, ediţia a reunit 29 de reprezentații, 12 teatre invitate, 7 trupe de liceeni şi studenţi, 6 prezentări de carte, 4 ateliere (20 de sesiuni) pentru trupa Teatrului Tineretului, coordonate de 4 actori-dramaturgi şi GALA ACTORILOR. Evenimentele s-au desfășurat în 5 locații: Teatrul Tineretului, Casa de Cultură a Sindicatelor Piatra Neamț, Casa Culturii „Ion Creangă“ Târgu-Neamț, Casa de Cultură a Sindicatelor Roman, Clubul Sportiv „Ceahlăul“ Piatra Neamț.
Total spectatori: 5718
Grad de ocupare, mediu, pe sală: 92% (Ocupare sub 100% am avut, în special, la spectacolele susținute de elevi, la Clubul Sportiv Ceahlăul)
Cheltuieli: Din 1.000.000 RON aprobat, s-au cheltuit aproximativ 866.000 RON.
50% – 60% din cheltuieli au fost costuri legate de trupele invitate.
În momentul punerii în vânzare a biletelor pentru festival, în primele 10 minute s-au epuizat următoarele spectacole:
- „Dineu cu proști“, „Neguțătorul din Veneția“, „Frumos e în septembrie la Veneția“ si „Don Quijote“, la paritate
- „Mândrie și prejudecată“ și „The Night Alive“, la paritate
Teatrele profesioniste au participat cu spectacole care reflectă o paletă variată de teme şi estetici: Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” Bucureşti cu spectacolele DINEU CU PROŞTI de Francis Veber, regia Ion Caramitru şi FRUMOS E ÎN SEPTEMBRIE LA VENEŢIA de Teodor Mazilu, regia Mariana Cămărăşan; Teatrul Naţional „Lucian Blaga“ Cluj – Napoca cu PIETONUL AERULUI de Eugène Ionesco, regia Gábor Tompa; Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi cu TREI PIESE TRISTE după Maurice Maeterlinck, regia Radu Afrim; Teatrul Evreiesc de Stat Bucureşti cu NEGUŢĂTORUL DIN VENEŢIA de William Shakespeare, regia Eugen Gyemant; Teatrul Act Bucureşti cu DON QUIJOTE de James Fenton, după „Don Quijote” de Cervantes, regia Alexandru Dabija; Teatrul „Toma Caragiu” Ploieşti cu THE NIGHT ALIVE de Conor McPherson, regia Cristi Juncu; Teatrul Dramaturgilor Români Bucureşti cu TRILOGIA MINELOR. FLORI. APĂ. BEZNĂ de Csaba Székely, regia Horia Suru; Teatrul Metropolis Bucureşti cu PĂRINŢI, scenariu de Diana Bădica şi Cristian Ban, după romanul Dianei Bădica, regia Cristian Ban şi CLUB 27 de Cătălina Mihai, regia Alex Bogdan; Teatrul Excelsior Bucureşti cu MÂNDRIE ŞI PREJUDECATĂ (UN FEL DE) de Isobel McArthur după Jane Austen, regia Alexandru Mâzgăreanu şi TOMCAT de James Rushbrooke, regia Vlad Bălan; Teatrul „Anton Pann” Râmnicu Vâlcea cu PIETRE ÎN BUZUNAR de Marie Jones, regia Vlad Trifaş; Teatrul Municipal „Bacovia” Bacău cu LEONCE ŞI LENA de Georg Büchner, regia Sânziana Stoican; Teatrul Municipal „Matei Vişniec” Suceava cu spectacolul CUM VĂ PLACE de William Shakespeare, regia Botond Nagy şi Teatrul Tineretului Piatra Neamţ cu PRE PE LEAK, un spectacol de Mihai-Gruia Sandu, ORAŞUL NOSTRU de Thornton Wilder, regia Teodora Petre şi NUNTA ÎNSÂNGERATĂ de Federico Garcia Lorca, regia Vlad Trifaş.
Esteticile și tematicile abordate au fost dintre cele mai diverse, pentru toate vârstele și au răspuns atât exigențelor spectatorilor profesioniști, cât și publicului foarte larg, dornic să vadă pe scenă, în special, vedete și divertisment. Tandemul Alexandru Dabija – Marcel Iureș, consacrat printr-o îndelungă colaborare, a creat un nou spectacol plin de referințe culturale, intim, o invitație la reflecție asupra condiției umane, prin revalorizarea lui DON QUIJOTE, „cavalerul tristei figuri“. PIETONUL AERULUI, regizat de Gábor Tompa, a impresionat prin orchestrarea riguroasă a unei distribuții numeroase, o scenografie gonflabilă, cu adevărat inventivă, atractivă vizual și care a servit excelent conceptului acestui spectacol important al Naționalului clujean, creat pe un text mai puțin jucat al lui Eugène Ionesco. Radu Afrim, poate singurul regizor român care se bucură de un grup impresionant de spectatori care îi urmăresc premierele în toată țara, a fost reprezentat prin creația sa TREI PIESE TRISTE, un spectacol poetic, un poem vizual sufocant și copleșitor, creat după texte de Maurice Maeterlinck. Tot o poezie aspră a suferinței torturante a fost TRILOGIA MINELOR, de la Teatrul Dramaturgilor Români, în care aceeași distribuție interpretează roluri diferite în trei spectacole. Toate cele 3 spectacole s-au jucat în aceeași zi, cu o pauză de o oră între ele, ceea ce a însemnat un tur de forță pentru cei cinci actori. O dramă foarte bine construită regizoral, cu un subiect pe val – corijarea prin tehnologie a erorilor genetice umane, a fost TOMCAT, o radiografie a fragilității adolescenței și a felului în care se nasc totalitarismele. La capitolul comedie, un spectacol complex, care a obținut numeroase premii dar și ovații îndelungate ale publicului, este MÂNDRIE ȘI PREJUDECATĂ (UN FEL DE). Intriga respectă îndeaproape firul narativ al romanului lui Jane Austen, evenimentele repovestite incluzând momente memorabile de tip karaoke, cu melodii faimoase. THE NIGHT ALIVE a fost îndelung aplaudat, fiind un spectacol care se joacă cu mare succes la teatrul din Ploiești din 2017 și în care distribuția este o echipă sudată, perfect ritmată de cunoașterea profundă a relațiilor dintre personaje. Desigur, DINEU CU PROȘTI, care se joacă din 2010, regizat de regretatul Ion Caramitru, a fost o altă comedie care a încântat publicul larg. Două comedii ale lui William Shakespeare au fost aduse pe scenă în haine noi, cu viziuni îndrăznețe, de tinerii regizori Eugen Gyement (care propune NEGUȚĂTORUL DIN VENEȚIA cu personajul Shylock -femeie, punând accentul pe tema identitară și cea a patriarhatului) și Botond Nagy (CUM VĂ PLACE- plasat în pădurea misterioasă și fascinantă a subconștientului). PIETRE ÎN BUZUNAR a impresionat prin abilitatea celor doi actori din distribuție de a juca nu mai puțin de șapte roluri fiecare.
Punctul de maximă intensitate emoţională l-a reprezentat GALA ACTORILOR, din data de 7 noiembrie. A fost o seară memorabilă, în care am celebrat tradiţia prestigioasă a teatrului nostru, o întâlnire caldă şi vie a spectatorilor cu personalităţi ale scenei româneşti de azi, care au debutat pe scena TT: actriţele Ana Ciontea, Simona Măicănescu, Ioana Pavelescu, Oana Pellea, Virginia Rogin şi actorii Paul Chiribuţă, Horaţiu Mălăele, Mircea Rusu. Seara a început în faţa teatrului cu dezvelirea stelelor dedicate unora dintre acești artiști (acest demers evocativ al Primăriei Piatra-Neamţ se află la început) şi a continuat în Sala Mare cu o conversaţie spumoasă de aproape două ore, în care actorii au fost provocaţi de moderatoarea Tamara Constantinescu şi de public la rememorări şi confidenţe.
Pe lângă aceste spectacole susţinute de trupe profesioniste, festivalul a avut o secţiune dedicată trupelor de liceeni și studenţi: trupa Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare“, trupa Colegiului Naţional de Informatică, trupa Colegiului Naţional „Calistrat Hogaş“, trupa ArtSim a Clubului Artis, trupa AlfaOmegaArt, trupa Avangard (studenţi din Piatra Neamţ care acum studiază la diverse facultăţi din Bucureşti), trupa Colegiului Naţional „Petru Rareş“.
Cartea a reprezentat un invitat special în cadrul ediţiei, în jurul său având loc evenimente la care au participat: scriitorul Adrian Alui Gheorghe (cu romanul Urma), dramaturgele Elise Wilk (cu volumul de teatru Dispariţii. Union palace. Alaska) şi Alexandra Ares (cu volumul de teatru Utopii pentru secolul 21), regizorul Theodor-Cristian Popescu (protagonistul volumului de exegeză teatrală Un regizor: Theodor-Cristian Popescu de Raluca Blaga), criticii de teatru Oltiţa Cântec (Jurnal de insider. Culisele unui festival) şi Carmen Mihalache (Gustul teatrului). Moderatoarea acestor întâlniri a fost Tamara Constantinescu, actriţă, lector universitar şi critic de teatru.
În perioada 1-6 noiembrie, tinerii actori-dramaturgi Ana Creţu, Theodora Sandu, Andrei Radu şi Ionuţ Vişan au susţinut ateliere, în care au lucrat cu colegii lor din trupa Teatrului Tineretului, pe baza textelor proprii. Atelierele au vizat explorarea colaborării dintre autorul de text dramatic şi actorii care transpun textul în acţiuni concrete.








