O femeie a reclamat, prin e-mail, că în apartamentul vecinei sunt scurgeri de gaze, dar problema era la ea acasă

0

Panica după explozia din cartierul Rahova din București a ajuns și la Piatra-Neamț, unde cetățenii sună zilnic la 112 pentru a anunța că în blocurile în care locuiesc se simte miros de gaze. Nu s-a confirmat niciuna dintre sesizările telefonice, ci – culmea – una făcută prin e-mail de către o femeie, care locuiește în zona ”Vânătorul și Pescarul”. Doamna reclamase că se simte miros din apartamentul vecinei și de fapt problema era chiar la ea acasă. ISU Neamț atrage atenția cetățenilor că sesizarea situațiilor de urgență se face prin apel la 112 și nu prin e-mail.

”În data de 18.10.2025, în jurul orei 21:30, pe adresa de e-mail a ISU Neamț a fost primită o sesizare referitoare la starea tehnică a instalației de gaz dintr-un bloc de locuințe din municipiul Piatra-Neamț. La locul indicat au fost direcționate câte un echipaj din cadrul Detașamentului de pompieri Piatra-Neamț, respectiv operatorului de distribuție a gazelor.

mostbet mostbet az pin up pinup pin up pin up pinup

Forțele de intervenție au constatat că sunt scăpări de gaz chiar in apartamentul persoanei care a făcut sesizarea. În acest sens s-a luat măsura sistării alimentării cu gaze, acest lucru fiind făcut de echipajul operatorului economic de distribuție. Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.

Facem precizarea că astfel de evenimente (defecțiuni la instalația de gaz, miros de gaz etc) trebuie anunțate prin apel la 112 pentru a putea fi luate în cel mai scurt timp măsurile ce se impun.

În cazul în care cetățenii simt miros ce ar putea proveni de la instalația de gaze recomandăm să fie luate următoarele măsuri:

  • ✔sunați la 112 și anunțați evenimentul
  • ✔deschideți ferestrele pentru a ventila spațiile
  • ✔evacuați zona in care se simte miros de gaze
  • ✔respectați măsurile impuse de autoritățile ce au competențe in gestionarea situațiilor generate de acest risc

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro/ și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play”, se arată în comunicatul ISU Neamț.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.