Preotul Petru Munteanu a demisionat

3

După ce a fost reclamat pentru violență domestică, iar pe numele său s-a întocmit un dosar penal, Arhiepiscopia Iașilor a dispus cercetarea canonică a preotului Petru Munteanu și l-a oprit de la slujire. Preotul n-a mai așteptat încheierea cercetării și a decis să demisioneze.

”Fiind consilier al bisericii, am fost anunțat de părintele protopop, pentru ca la rândul meu să-i anunț pe ceilalți consilieri. În același timp și epitropul a fost anunțat. Astăzi, 10 octombrie, la ora 10, a venit însoțit de preotul secretar cu hârtia oficială. Sfinția sa a spus că a fost începută cercetarea disciplinară împotriva părintelui Munteanu Petru, dar preotul a vrut să-și dea demisia. Această cercetare disciplinară a fost făcută pentru că a încălcat hotărârea consistoriului eparhial, care i-a dat dezlegare pentru a divorța. Conform canoanelor bisericii, preotul nu trebuie să lovească pe cineva. În special o femeie. Am înțeles că a recidivat aplicând sancțiuni fizice celei cu care trăia în concubinaj. Și are și copii cu ea. Deci asta este situația”, a declarat un consilier de la biserica din Săvinești în care a slujit preotul Petru Munteanu.

Demisia a fost confirmată de preotul Lucian Apopei, directorul de comunicare al Arhiepiscopiei Iaşilor: ”Preotul paroh de la Parohia „Sfinţii Voievozi” Săvineşti, Petru Munteanu, a cerut retragerea din slujirea preoţească, începând cu data de 1 octombrie 2025, din motive care ţin de viaţa personală. Această cerere a sa a fost aprobată conform prevederilor statutare şi regulamentare. Dumnealui va continua însă frumoasa sa lucrare în domeniul social-filantropic”.

Va fi interesant de văzut ce se va întâmpla cu fundația pe care o administrează Petru Munteanu și care are sediul la el acasă. Prin această fundație a făcut o donație de măști, mănuși și materiale sanitare către Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț, în pandemie. S-au făcut poze, s-a scris în presă și a urmat o întreagă bătaie de cap pentru angajatele de la contabilitate, care au fost nevoite să găsească soluții pentru a scoate donația din gestiune. Absolut totul era expirat de ani de zile, iar mănușile se rupeau la simpla atingere.

Conform datelor financiare, anul trecut fundația a avut venituri de 5.168.859 lei și un profit declarat de 1.638.702 lei.

Cristina Mircea

3 COMENTARII

  1. Păcat ca i s-a acceptat cererea!Parintele Munteanu are Har mare. Multe au fost minunile săvârșite de el cu mine personal.Am avut o perioada în care în urma unei suferințe și depresii profunde ma departasem de Dumnezeu insa continuam sa merg la Parintele Munteanu ca el dacă era Luni ma chema mai apoi sa merg și Miercuri la Sfântul Maslu, Miercuri când ajungeam îmi spunea sa vin și Vineri oar Vineri, bineînțeles îmi spunea ca ma așteaptă Duminica la Sfanta Slujba și tot asa am mers pana când mi-am revenit, am început din nou sa ma rog și sa fiu cu totul alt om. Simt ca am renăscut! Pana si țigările le-am lăsat ceea ce atunci mi se părea ceva imposibil dar în primul rand m-a liniștit sufletește de am reușit sa nu ma răzbun pe cei care îmi făcuseră rău deși aveam toate uneltele necesare.
    Dar ceea ce m-a făcut sa înțeleg Harul Părintelui a fost când intr-o zi grăbită fiind sa plec înapoi spre casa, caci locuiesc în Bacau, Parintele Munteanu în timp ce Miruia lumea la un moment dat a zis cu voce tare: „Stati, sa Miruiesc pe cineva care se grăbește foarte tare sa plece acasă!” Precizez ca eu ma aflam lângă întrarea în Biserica când Parintele a zis asta, deci nu avea cum sa ma audă ca vorbesc cu colega și mătușa mea ca eu ma grăbesc și ca vreau sa plec (caci eram însoțită de 2 femei).
    Iar un alt moment care m-a făcut sa înțeleg ce Preot este a fost când de Boboteaza împărțea bidoane cu Aghiazma iar eu, păcătoasă cum eram de fel am gândit „Doamne, ce Parinte tânăr și ce frumos e! Cred ca la el femeile vin mai mult sa-l vadă pe el, nu neapărat sa asculte Slujba la cât de frumos este!”
    Când mi-a dat bidonul de aghiazma nici nu s-a uitat la mine mult, decât puțin, asa dintr-o parte și modul în care m-a privit a fost ca si cand ar fi zis „Pacatoaso” insa nu mi-a zis nimic deși celorlalți le spunea și o binecuvântare când le înmâna Agiazma insa mie nu mi-a zis nimic. Când am ajuns acasă, Aghiazma mea se împuțise instantaneu, de parca as fi lăsat busuioc în ea câteva zile, asa miros avea.
    Multe sunt minunile Părintelui! Mi-a zis de custodia fetitei mele ca am sa am custodia exclusiva și cu multe m-a ajutat. Nici nu am cuvinte! Prietena mătușii mele care fusese lăsata pe drumuri chiar de fiicele ei a reușit cu ajutorul Părintelui sa aibă drept sa locuiască în casa. Foarte multe ar fi poveștile de enumerat insa nu toate îmi aparțin și cum o sa-mi fac public atât numele cât și datele personale, nu-mi permit sa le spun. Cei care sunt Slujitori ai lui Dumnezeu și ei nu trebuiau sa-i accepte cererea mai ales ei care știu ce bătălie duc cu diavolul! Parintele a avut o ispita iar ei n-au înțeles! Ce păcat ca n-au înțeles ca sa-l ridice caci toți avem dreptul sa ne ridicam și Iisus tocmai asta a propovaduit: iubirea, iertarea și tot ce e mai bun și mai frumos dar mai ales sfatul cel mai prețios de-a nu ne judeca unii pe alții!
    Numărul celor care nu vor merge la Biserica de acum nu mai are rost sa spun eu care este caci ne putem face singuri calculele nemaifiind Parintele la Savinesti…

  2. Fundație care funcționează și se folosește în special de logistica satului și a cetățenilor comunei Săvinești, respectiv școală și Centrul Social

  3. Ultima minune făcută de el a fost golirea bisericii. A lăsat-o goală, deși dansul nu a gasit-o așa. Banii de pavele unde sunt sfinția ta?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.