Beat și sub efectul unor substanțe psihoactive, un medic din Roman a fost imobilizat de participanții la trafic, care au anunțat poliția că a fost la un pas să provoace un accident rutier. Ieri, 6 octombrie, după ce au primit rezultatele analizelor toxicologice, polițiștii l-au reținut, pentru 24 de ore.
”La data de 3 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați, prin apel 112, de către o femeie din municipiul Roman, cu privire la faptul că, un conducător auto are un comportament în trafic ce poate genera un eveniment rutier. Polițiștii au identificat persoana reclamată, ca fiind un bărbat, în vârstă de 44 de ani, din municipiul Roman. În urma testării conducătorului auto cu aparatura din dotare, au rezultat indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Bărbatul a refuzat testarea cu aparatul etilotest. Acesta a fost condus la spital, pentru recoltarea de probe biologice. Buletinul de analize toxicologice a confirmat prezența în organism a substanțelor psihoactive și a băuturilor alcoolice. La data de 6 octombrie a.c., fața de bărbatul în cauză a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, acesta fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, a comunicat IPJ Neamț.







