Astăzi (26 august) de Ziua Internațională a Câinilor, au fost date în folosință primele 3 dog park-uri din Piatra-Neamț, situate la Aurora, în parcarea de la Laguna și pe strada Progresului. Parcurile sunt împrejmuite, prevăzute cu porți de intrare, astfel că pot fi lăsați liberi, fără riscul de a fi loviți de mașini. Simultan, se rezolvă și problema siguranței copiilor, care nu vor mai intra în contact cu animalele la locurile de joacă.
- Comunicatul Primăriei Piatra-Neamț
Primele trei dog-park-uri, spații dedicate exclusiv prietenilor necuvântători ai oamenilor, au fost deschise astăzi în Piatra-Neamț, chiar de Ziua Internațională a Câinilor. Cele 3 parcuri sunt amenajate în cartierele Dărmănești (zona Aurora), Mărăței (strada Progresului) și Precista (zona parcării – Laguna) și vor fi urmate de alte două spații similare ce vor fi disponibile în curând tot în Mărăței și Dărmănești.
Dog-park-urile sunt amenajate cu bănci, dispensere pentru apă și pungi, suport lesă, precum și cu echipamente specifice destinate recreerii câinilor (labirint, inele și rampe acrobații, obstacole), toate amenajările fiind delimitate cu gard de protecție și prevăzute cu porți de intrare/ieșire.
De asemenea, toate aceste spații sunt marcate cu afișaj vizibil privind regulile ce trebuie respectate în incinta acestor parcuri de către proprietarii/însoțitorii câinilor.
Adrian Niță, primar Piatra-Neamț: „Astăzi, când îi sărbătorim pe cei care ne oferă zi de zi loialitate, dragoste necondiționată și momente speciale, am bucuria să vă anunț că în Piatra-Neamț deschidem primele trei dog-park-uri, spații special amenajate unde câinii se pot juca și socializa în siguranță, iar stăpânii lor se pot relaxa. Este un pas important pentru comunitatea noastră, pentru confortul și siguranța celor mici, dar și pentru iubitorii de animale care își doresc condiții moderne și civilizate pentru prietenii lor patrupezi. Vă invit cu drag să ne bucurăm împreună de acest spațiu nou și să arătăm că Piatra-Neamț este un oraș prietenos nu doar cu oamenii, ci și cu animalele! Așa cum v-am obișnuit, ținem aproape și vă comunic tot ce se întâmplă în orașul nostru!”
În contextul urbanizării continue și al creșterii numărului de animale de companie în zonele urbane, inclusiv în Piatra Neamț, la nivelul autorității locale s-a impuns identificarea unor soluții pentru integrarea armonioasă a acestui fenomen în viața orașului. Situația de la care s-a pornit a fost aceea că municipiul nu dispune și nici nu a avut vreodată spații special amenajate pentru câini, aspect ce generează o serie de disfuncționalități în utilizarea spațiilor verzi, a parcurilor generale și a aleilor pietonale, unde animalele de companie sunt adesea plimbate fără respectarea normelor de igienă și siguranță.







