”Nu sunt mulțumit de rezultat, dar totuși privesc partea plină a paharului. Meritul este al întregii echipe PNL Ruginoasa și al cetățenilor comunei care m-au susținut în demersul meu de a-l alege pe Crin Antonescu președintele României”, a declarat primarul liberal Miluc Grigoraș.
Cu 39,74% din numărul de voturi valabil exprimate, comuna Ruginoasa este singura pată de culoare albastră, într-un întreg județ mov. Simion a obținut o victorie categorică, având procente foarte mari mai cu seamă în zona montană: Dămuc – 73,04%, Poiana Teiului – 64,68%, Borca – 62,58%, Bicazu Ardelean – 61,73% sau Bicaz Chei – 60,40%.
Miluc Grigoraș crede că acest rezultat este efectul neimplicării primarilor: ”Ei ar fi trebuit să discute, nu neapărat cu fiecare cetățean că poate n-ar fi reușit, dar să fie cât mai aproape de votanți și să le explice de ce noi trebuie să păstrăm parcursul european. Evident, toți avem frustrări, toți avem nemulțumiri, dar oamenilor trebuia să li se spună de ce trebuie păstrat acest drum al României, și asta nu s-a întâmplat, din păcate. Trebuia să li se spună clar ce înseamnă o schimbare de direcție pentru viitorul copiilor noștri. Știți cum e? Eu mi-am trăit traiul, mi-am mâncat mălaiul, dar pentru copiii noștri menținerea parcursului european este imperios necesară. Având în vedere faptul că suntem un partid de dreapta, normal că vom susține un candidat de dreapta pentru turul 2”.
Cristina Mircea