La Judecătoria Piatra-Neamț a avut loc astăzi (23 aprilie) primul termen în dosarul incendiului izbucnit în secția ATI, pe 14 noiembrie 2020. Dosarul este în etapa de cameră preliminară, magistrații trebuie să pronunțe cu privire la legalitatea rechizitoriului și ulterior va începe procesul de fond. În cauză sunt 87 de părți, majoritatea rudele pacienților care și-au pierdut viața. Ministerul Sănătății, Spitalul Sfântul Spiridon Iași și Spitalul de Urgență București unde au fost transferați supraviețuitorii s-au constituit, de asemenea, părți civile și au pretenții la despăgubiri.
Incendiul a avut ca urmări decesul a 9 dintre pacienți internați, vătămarea corporală a unui medic și a celor două asistente medicale inculpate, degradarea unui salon și a mai multor instalații și echipamente. Pagubele materiale au fost evaluate la peste 2,5 milioane lei. Pe parcursul anchetei, care a durat mai bine de 4 ani, cei 6 manageri interimari pe care i-a avut Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț în perioada de pandemie au fost scoși din cauză. Procurorii au trimis în judecată doar asistentele Geanina Șoltescu și Elena Volintir, care au lăsat o lumânare aprinsă la căpătâiul unui pacient decedat și persoana juridică Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț. Anchetatorii au stabilit că incendiul s-a produs pe fondul neatenţiei şi al concentrației de oxigen peste limita maximă prevăzută (peste 23,5%) din salon, la contactul lumânării cu îmbrăcămintea uneia dintre inculpate. Asistentele medicale sunt acuzate de ”distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”. În vederea studierii ”cererilor și excepțiilor” invocate de avocați, instanța a stabilit ca următorul termen de judecată să aibă loc în ziua de 13 mai.
Cristina Mircea