Nora – universul lui Ibsen, de o actualitate frapantă

0

Într-o conferință de presă dedicată premierei spectacolului ”Nora” după Henrik Ibsen, rescrisă parțial de dramaturgul Ionuț Sociu, managerul TT Andrei Merchea și regizorul Ciprian V. Nechita au vorbit despre teme, tipare comportamentale și curajul de a fi autentic, într-o lume tot mai distantă față de oamenii ”care nu respectă un mers pe bandă rulantă”.

”De acum înainte îmi voi dori ca fiecare premieră să fie o formă de dialog, un dialog cu dumneavoastră, cu publicul, cu societatea, dar aș vrea să fie și un ecran, și o punte peste timp cu istoria acestui teatru. Alegerea acestui text nu este întâmplătoare, pentru că Nora rămâne, la peste 100 de ani de la prima reprezentație, o piesă de o actualitate frapantă”, a afirmat managerul Andrei Merchea.

mostbet pinup pinup sekabet mostbet az mostbet mostbet mostbet mostbet az

Regizorul a mărturisit că a avut parte de repetiții extraordinare, cu ”actori deschiși, având poftă de lucru, energici, efervescenți”. I-a nominalizat pe cei cu multe partituri în spectacol: Elena Popa, care o interpretează pe Nora, ”o actriță foarte valoroasă”, care ”face un rol greu ca un sac de ciment căzut de la etajul 5” și Emanuel Becheru.

”Ei au de dus foarte multe trăiri și situații de la început până la final. Piesa durează aproape 3 ore, n-am vrut să fac pauză ca să nu rupem energia pe care o au actorii și intensitatea la care se joacă”, spune regizorul.

Teme: diferențele de clasă socială, banii, impostura – oamenilor cu bani li se permite orice, celor săraci nu li se iartă nimic. Precizare: teatrul nu rezolvă probleme, doar le aduce în fața comunității…

”Noi n-am tăiat din textul lui Ibsen, l-am completat. O să vedeți în actul II, scena doicii căreia Ibsen i-a pus două replici, noi am făcut-o de 12 minute. Am dezvoltat scena pornit de la întâmplarea, cu ani în urmă, când doica a fost violată. Și acea doică îi povestește Norei ce-a simțit ca femeie, ce-a simțit când și-a dat copilul, pentru că putea să-l păstreze, era o rușine în perioada respectivă. Și acum e o rușine, chiar dacă trăim în 2025. Ce povestește doica: un om bogat a profitat de o fată săracă – și ea nu putea protesta, pentru că dacă protesta nu mai găsea niciunde de lucru – este exact ce se întâmplă și acum. Prejudecata funcționează”, – Ciprian V. Nechita.

”Nora” se joacă pe 29 și 30 martie. Mai sunt doar câteva bilete la lojă, pentru duminică seara. Semn bun!

Cristina Mircea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.