Dr. Letiția Damoc se întoarce la Serviciul Județean de Ambulanță

0

Începând de mâine, 27 martie, dr. Letiția Damoc își reia activitatea la Serviciul Județean de Ambulanță, de unde a plecat – cu ani în urmă – la spitalul din Bicaz. Dumneaei s-a prezentat încă de luni la sediul SAJ, a făcut instructajele de protecția muncii, urmează să lucreze la intervenții de urgență și, probabil, să încheie un contract pentru gărzi la UPU, în Spitalul Județean.

Motivele pentru care primarul de Bicaz nu i-a mai prelungit contractul de management țin, în principiu, de îndeplinirea indicatorilor de performanță. La conducerea Spitalului Orășenesc Sf. Ierarh Nicolae a fost numit interimar, pentru 3 luni, juristul unității sanitare – Sorin Solomon.

mostbet mostbet az mostbet mostbet az pin up pin up az mostbet pin up mostbet mostbet

”Spitalul are nevoie de decizii de îndată, iar dl. Solomon va trebui să găsească formula prin care unitatea sanitară să devină eficientă. Paradoxul este că, deși există cerere destul de mare din partea pacienților, datoriile au tot crescut de la o zi la alta. Tindem să credem că problemele manageriale au fost cauza, dar și lipsa medicilor, un fenomen cunoscut  la nivel național, nu neapărat la nivel local”, a precizat Iulian Matasă, edilul orașului Bicaz.

Cristina Mircea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.