Site icon

Trei studenți-jandarmi în practică, la Jandarmeria Neamț

Trei studenți-jandarmi de la Academia de Poliție din București au început o nouă etapă a devenirii profesionale și anume stagiul practic-aplicativ, în cadrul instituției noastre.

Din 10 februarie și până pe 07 martie 2025,  Iustin, Denys și Iustin-Gabriel vor face parte din echipa noastră. Timp de o lună, vor fi îndrumaţi de jandarmi cu experiență şi vor participa la toate activităţile desfăşurate de îndrumătorii lor, la structurile operative dar și de pază și protecție instituțională.

Este momentul ca teoria asimilată în timpul orelor de curs să fie pusă în practică. Suntem convinși că studenții sunt dornici să cunoască cât mai bine aspectele legate de misiunile desfăşurate în beneficiul cetățenilor, precum și specificul unităţii, atribuţiile, programul şi misiunile desfăşurate de jandarmii nemțeni în zona de competenţă teritorială.

Le dorim mult succes în cariera pe care au ales să o urmeze cu demnitate, onoare și profesionalism și îi așteptăm cu drag ca, după absolvire, să fie colegii noștri!

IJJ Neamț

Exit mobile version