În urma articolelor apărute în mass-media, cu privire la reintroducerea taxei de parcare la Spitalul Județean Neamț, plată care a provocat nemulțumirea populației, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ anunță că va face toate demersurile pentru anularea acestei taxe.
„Îmi exprim nemulțumirea față de conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ, care nu s-a consultat cu noi atunci când a luat decizia instituirii acestei taxe de 10 lei/oră de staționare și nici când a anunțat public această decizie. Eu consider că oamenii care vin cu mașina la spital nu vin acolo de plăcere, cred că toți aduc pacienți care au nevoie de servicii medicale de urgență, aduc bolnavi la consultații sau la internare! De aceea, voi cere demisia managerului spitalului, iar în prima şedinţă a Consiliului Judeţean Neamţ voi propune demiterea membrilor Consiliului de Administraţie a unității sanitare! Această taxă va fi anulată. Interesul pacientului este prioritar!”, a declarat Daniel-Vasilică Harpa, preşedintele Consiliului Județean Neamţ









